Nu înțeleg de ce nu vrem să dăm AUTONOMIE școlilor, să decidă ele ce este mai bine să facă, de exemplu acum, în pandemie, în funcție de situația din fiecare comunitate, să hotărască dacă încep cursurile față în față sau online sau hibrid. Mai toată lumea civilizată face asta, de prin 1980, când a fost o mișcare puternică de reformă a sistemului pentru a acorda autonomie școlilor ( în privința curriculumului, a resurselor umane și a celor financiare) în țări precum Australia, Canada, Olanda, Finlanda, UK și Suedia, care ulterior, au fost urmate de Estonia, Belgia, Republica Cehă, Irlanda etc. (OECD, 2017).
Sunt două aspecte pe care le-aș aduce în discuție când vorbim de autonomia școlilor, unul ar fi că acest lucru aduce cu sine mai multă responsabilitate instituțională și este necesar ca deciziile la nivel de școală să fie luate în mod participativ, cu implicarea profesorilor, a elevilor și a părinților, să existe ceea ce numim distributed leadership, o bună organizare, un mediu școlar colaborativ și instrumente eficiente de preluare rapidă a feedbackului. Prin urmare, avem nevoie de directori pregătiți pentru așa ceva, oameni cu inițiativă, și nu doar de buni executanți ai sarcinilor primite de sus.
În al doilea rând, autonomia vine la pachet cu reformarea rolului autorităților centrale, care ar trebui să se ocupe mai ales de asigurarea calității sistemului, evaluare, curricula, de elaborarea și utilizarea standardelor de toate felurile și, mai ales, de asigurarea unor mecanisme prin care școlile autonome vor fi accountable, vor da socoteală de ceea ce decid și fac.
(Poza e din această dimineață, cu #grădinaeducației, #grădinacuînger, la prima ninsoare din acest sezon. #dimineațăînPucioasa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu