Două filosofii(tot despre testele standardizate)

Deși am zis că o să îmi văd de grădină, nu prea pot (e nevoie de antrenament zilnic pentru a te detașa, după o viață petrecută în educație ). 

 

Am citit ce zic unii și alții referitor la tema zilei, testele standardizate, și cred că așa, la nivel de „big picture”, deosebirea fundamentală este undeva în sinele fiecăruia, sâmburele de la care pornesc controversele este existența a două filosofii ale educației complet diferite, fiecare având proprii susținători.

 

Pe de o parte, avem susținătorii unor sisteme de învățământ mecanice, competitive, bazate pe rezultate, date (big data) și statistici, cu focalizare pe teste și examene, cu clasificări de tot felul, cu selecții, cu produse fie bune, fie proaste, cu premianți și repetenți, cu măsurarea excelenței prin compararea cu rezultate din trecut, așa cum se întâmplă în cazul testelor standardizate. Un sistem care ne educă să ne dedicăm viața pentru a ne plasa cât mai sus într-un clasament. Un sistem în care profesorii predau pentru teste, sunt evaluați după rezultatele la aceste teste, ei și școlile în care lucrează. Un sistem în care profesorii se află sub presiunea de a avea rezultate tot mai bune la teste pentru a avea un job. Un sistem în care se evaluează foarte puține abilități și care pune etichete pe copii. Un sistem de tipul one-size-fits-all. E o viziune de respectat, care a funcționat bine mult timp și a fost productivă pentru epoca industrială.

 

Pe de altă parte, suntem cei care susținem că este vremea și timpul unui sistem de învățământ adaptat unor generații care nu mai au nimic în comun cu cele dinaintea lor. Un sistem de învățământ deschis inovației, flexibil, echitabil și personalizat, în care școlile să aibă culturi ce valorifică individualitatea și diversitatea (small data), pornind de la ideea că fiecare copil este bun la ceva și că există mai multe feluri de a fi deștept. Un sistem în care profesorii nu sunt stresați de pregătirea pentru teste, ci au timp să dezvolte la copii abilități și atitudini care cu greu pot fi măsurate prin niște itemi - curiozitatea, empatia, creativitatea, cooperarea, motivația, simțul frumosului, bunătatea, civismul, pe scurt, cam tot ce le trebuie pentru a trăi o viață împlinită de adult. Un sistem care să îi ajute pe copii să își descopere și să își dezvolte talentele și pasiunile care îi vor face să fie așa cum își dorește orice ființă umană, adică fericiți. În această abordare, sistemul își realizează propria monitorizare a progresului, cu teste date pe eșantioane și la intervale de timp relevante. 

 

Dacă tot vrem să reformăm sistemul românesc de învățământ, ar fi indicat să ne pliem pe a doua filosofie. Suntem, însă, foarte departe de această viziune, nu avem nici dorința, nici gândirea, nici capacitatea instituțională de a merge în această direcție.

 

( în poză sunt primii bujori înfloriți în grădină, chiar azi)

#grădinaeducației