Și cum stăteam eu așa la biroul meu din grădină, pe care îl vedeți în poză, și îmi beam ceaiul de dimineață, mă pocnește vestea cu „schimbări majore în educație”, adică număr de note pe discipline de studiu ( același sau chiar mai mare), o singură medie, teste standardizate, eliminarea tezelor, încă o comisie în școală, autonomia profesorului în evaluare (asta e chiar culmea, va evalua fiecare ce competențe dorește!).
MAJORE ar fi fost dacă erau despre curricula revizuite pentru a răspunde intereselor și așteptărilor unor noi generații, despre formarea inițială și continuă a profesorilor (una de calitate, bazată pe trendurile moderne în educație), despre evaluarea pierderilor în învățare+soluții de recuperare a acestor pierderi, despre programe de sprijin pentru copiii din zonele dezavantajate sau despre programe privind starea de bine a profesorilor și a elevilor, lucruri care se întâmplă în toată lumea civilizată, de care, din păcate, ne tot îndepărtăm, pas cu pas, când vine vorba de educație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu