Despre noua lege a educației (6)

Încă o mostră de lipsă de gândire focalizată pe eficiență, resurse disponibile și analiza corectă sistemului.

Foarte pe scurt azi despre o nouă funcție de conducere a școlilor, care apare în proiectul noii legi a educației – cea de DIRECTOR ADMINISTRATIV, conform art 103:

„Art. 103. La nivelul fiecărei unități de învățământ cu personalitate juridică se înființează funcția de director administrativ. Directorul administrativ este numit în urma promovării unui concurs organizat în conformitate cu prevederile din prezenta lege.”

Conform art. 161, recrutarea acestor directori administrativi se va face prin concurs național, „organizat prin DJIP/DMBIP, sub coordonarea Ministerului Educației, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, de către persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: a) studii universitare într-unul din domeniile economic, administrație publică; b) cel puțin 5 ani experiență profesională în specialitatea studiilor; c) să nu fi fost condamnat, pentru fapte incompatibile cu funcția didactică.”

Mă gândesc că acest director administrativ va face, în principal, strângere de fonduri, atragerea de resurse extrabugetare și se va ocupa și de implementarea proiectelor de investiții. Ca și cum în România există surse de finanțare fără număr, o grămadă de sponsori care stau la coadă să doneze școlilor și e nevoie de un om per școală care să îi contacteze și să obțină finanțarea. Vom avea o astfel de persoană plătită de la buget în toate școlile ( ce risipă de bani!!!!), inclusiv în cele mici, din mediul rural, care au cu totul alte nevoi ce ar fi trebuit acoperite prin lege.

De ce nu facem ca la englezi, unde un astfel de director (development director) este angajat doar de școlile care au nevoie, instituții cu mulți elevi și  personal și cu fonduri de cheltuit?

De ce facem concurs național și nu lăsăm la latitudinea școlilor să solicite și să angajeze un astfel de director în momentul când consideră că acest lucru se impune?

De ce facem cheltuieli inutile de la buget cu organizarea concursului și angajarea acestor directori în toate școlile?

Pentru că așa a zis „o voce”.

P.S.

Evaluare motivațională (art. 161) nu cred că există, poate evaluarea motivației, care nu este așa ușor de realizat de către o comisie de concurs, oricâți specialiști în psihometrie ar avea aceasta.

Despre noua lege a educației (5)

 Cum v-am mai spus, noua lege nu este un document care să propună o viziune inovatoare, o nouă paradigmă, o reformă de substanță sau o schimbare majoră în sistem, care să ghideze, să entuziasmeze și să producă educație de calitate. Dincolo de foarte multe aspecte deja existente în sistem, de câteva prevederi bune ( școala din spital, bibliotecă și laborator de informatică și STEAM în fiecare școală, masă sănătoasă în școli), de foarte numeroase detalii și paragrafe inutile, care se regăsesc în regulamente și metodologii, cred că discuția și dezbaterea se fac în jurul următoarelor prevederi:

1. Examen de admitere organizat de către colegiile naționale.

2. Admiterea în licee să nu mai ia în calcul media din gimnaziu.

3. Trecerea cluburilor și a palatelor copiilor în subordinea consiilor locale.

4. Desființarea CJRAE.

5. Desființarea și apoi reorganizarea inspectoratelor școlare și a CCD-urilor

6. Intrarea în cariera didactică – certificare, an de stagiatură și examen de licențiere.

7. Inspecția școlară trece la ANISAC ( fostul ARACIP).

8. Nu se mai dau examene de admitere în clasa a V-a la colegii naționale.

9. Evaluarea standardizată.

10. Apare funcția de director administrativ pentru toate școlile, ocupată de absolvenți de studii economice sau administrație publică.

11. Fiecare școală va avea un Registru de interese pentru controlul meditațiilor.

12. Bacalaureat – o probă scrisă comună de evaluare a competențelor pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, în care intră lb. și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane; probă de evaluare a competențelor lingvistice (2 limbi străine) și a competențelor digitale; proba de specialitate a profilului devine facultativă.

13. Liceele tehnologice nu vor mai avea filiera teoretică sau vocațională.

14. Colegiile naționale pot avea clase de excelență.

Problema este nu că aceste schimbări nu erau neapărat necesare și binevenite după pandemie, ci că ele nu apar ca nevoi identificate de studii și analize complexe, de cercetarea educațională serioasă ( da, este România educată, dar e doar un raport cu obiective și vorbe, rezultat ușor din câteva întâlniri formale), nu sunt propuneri avansate de facultăți de științe ale educației sau de (fostul) ISE, nu sunt nici măcar trenduri moderne în educație la nivel internațional. Sunt pur și simplu idei ale unora și altora, care se cred experți în educație, tot felul de voci.

Acum, deși e posibil să nu schimbe nimic din text, cred că este bine să trimiteți reacții, feedback și propuneri de schimbare, să vă exprimați opinia pe rețele și în presă, unde se poate. Mi-ar plăcea ca profesorii, elevii și părinții să aibă reacție, să demonstrăm că suntem un sistem viu, căruia îi pasă de ce se întâmplă cu educația în această țară.

( dacă am scăpat ceva și nu e pe listă, să spuneți)

Unde e planul național de recuperare?

Facem tot felul de schimbări nefundamentate pe studii și analize, dăm sistemul peste cap, stresăm profesorii cu o lipsă acută de predictibilitate, în timp ce alte țări fac ce trebuie (vă amintiți când trăgeam și eu un semnal de alarmă anul trecut când vorbeam de planuri naționale de recuperare), au scris și implementează cu spor PLANURI DE RECUPERARE, recovery plans, pentru a evita ceea ce UNICEF numește o catastrofă generațională. 

Suntem printre țările în care guvernele care nu au o strategie de recuperare a pierderilor de învățare la nivel național, care nu știu câți elevi au rămas în urmă și la ce materii, care nu au adaptat curriculumul, care nu au planuri naționale pentru a măsura învățarea, care nu au urmat RECOMANDĂRILE WB, UNESCO și UNICEF ( vezi AICI):

• ajungeți la fiecare copil și mențineți-l la școală;
• evaluați nivelurile de învățare;
• prioritizați predarea elementelor fundamentale;
• dezvoltați starea de bine, astfel încât fiecare copil să fie pregătit să învețe.

Nu avem nici măcar decidenți capabili să aducă entuziasm în sistem, unii în care profesorii să aibă încredere și să îi urmeze. Fotografia este de azi, de pe pagina Primei Doamne, cu mesajul

”To all the teachers helping our littlest learners catch up this summer – thank you.

You continue to be the heroes we need.” 💓💓💓

Joburile pentru viitor și universitățile

Am răspuns ieri invitației TVR Moldova de a participa la o discuție cu o temă extrem de interesantă și necesară, despre joburile viitorului și oferta educațională a universităților. Las și aici considerațiile mele pe acest subiect.

CARE SUNT PROFESIILE VIITORULUI?

Știm că se estimează că 65% dintre copiii care intră acum în școala primară  vor ajunge să aibă joburi care nu există astăzi. Știm, de asemenea, că WEF și alte organizatii de nivel mondial au realizat studii serioase si au topuri ale competențelor cerute pe piata muncii în următorii an, vorbim aici de inovatie, gândire analitică, rezolvare de probleme, creativitate, gândire critică, reziliență, utilizarea tehnologiilor.

Și mă întreb de multe ori CÂND, CUM și UNDE facem noi asta în școli si universități, cum dezvoltăm respectivele competențe, iar răspunsul este că nu facem acest lucru sau, dacă îl facem, e un demers izolat, punctual, niște insule de practică și nu o abordare sistemică si de impact. Cred că suntem mult în urmă din această perspectivă și că este foarte târziu să ne apucăm să facem ceva. Orice initiativă sistemică ar trebui să aibă în vedere acest aspect, iar noi rămânem cantonați în trecut, nu ii pregătim pe copii si tineri pentru prezent, ce să mai zic de viitor.

Am trei idei de menționt in legatură cu profesiile viitorului:

1.     Cred că profesiile viitorului vor fi  sub umbrela tehnologiei, iar pandemia a dovedit cât de utilă s-a dovedit învățarea digitală, remote workul pentru functionarea cât de cât normală a societății.

2.      Spre deosebire de trecut (și de prezent), când a evolua în carieră era/este un parcurs predictibil, în viitorul care este foarte aproape de noi vom exista cariere care se schimbă în continuu, așa că vom avea diverse locuri de muncă, unele de mai mică amploare și care se deosebesc între ele.

3.     În viitor, vor avea importanță competența de a ști să înveți, reziliența și, de asemenea, sănătatea mintală. Cred că sănătatea mintală va fi un element valoros când vorbim de joburile  pe care le vom avea în viitor.

JOBURI PENTRU VIITOR

Am găsit câteva joburi care mi-au plăcut și le las și aici ( le am într-o postare mai veche, pe blog):

-  tutore pentru stârnirea curiozității (curiosity tutor): te va inspira să devii mai interesat de lumea din jur și te va învăța ”arta descoperirii”;
 - manager al morții digitale (digital death manager): se va ocupa de existența ta digitală după ce mori;
- specialist printare 3D (printing handyman);
- terapist în detoxifiere digitală (digital detox therapist): îi va lua pe cei stresați și obosiți de prea multă tehnologie și îi va duce în natură;
-  pilot de drone: va fi foarte solicitat în zonele urbane;
- curator digital personal (personal digital curator): va avea grijă să ai cele mai bune aplicații, softuri și informații care îți trebuie să avansezi  în viața profesională și personală
- „constructor de poduri” între limitele digitale și cele fizice, ghid de turism în metavers, new media specialist
și, preferata mea (prietenii știu de ce !)
 -  păstor urban (urban shepard): te va ajuta să explorezi zonele naturale ale orașului și să îți faci o mică grădină în zonele urbane.

CÂT DE VASTĂ E OFERTA DE NOI SPECIALITATI ÎN ROMÂNIA?

In România, nu am văzut o dinamizare a universitatilor pentru a-și schimba oferta de cursuri in raport cu evolutia societății, adaptarea la noi cerinte ale pieței muncii și competente pentru viitorurile despre care se vorbește în diverse analize. Cred că și la nivel universitar suntem destul de în urmă față de ce se întâmplă în alte țări, așa cum suntem și la nivelul preuniversitar.

Pe de altă parte, există multe studii care mentionează faptul că, în prezent, la nivel mondial aș zice, universtitățile au rămas în urmă față de cerințele businessului și ale pieței muncii si sunt cunoscute exemplele Google și ale altorde companii, care nu mai recrutează doar pe baza diplomelor de absolvire a unei universăți. Vedem, în diferite locuri din lume că intrăm „într-o paradigmă de înlocuire a diplomelor cu competențe, pentru că este mult mai important azi să ai competențele necesare și să fii motivat să le înveți decât să poți arăta cuiva o bucată de hârtie care să ateste că ai terminat o facultate.”

 Tocmai din această cauză, că aceste instituții sunt în foarte multe cazuri depăsite și nu le formează studenților abilitățile de care au nevoie, iar acest aspect va crea probleme imense in viitor, dacă nu vor fi niște schimbări în această direcție.

Totusi, există în lume inițiative de schimbare, proiecte de modernizare a universităților, am observat in ultimii ani un efort constant al acestora pentru a-și moderniza oferta educațională și a o aduce spre asteptările tinerilor din ziua de azi. Am citit despre specializari noi precum Disaster Management, Food Science or Corporate Social Responsability.

Sunt și la noi câteva încercări firave, din ce știu eu, de exemplu, la Universittea din Oradea există "Robotics", un program de studiu care se va preda în limba engleză, la UBB – Știința datelor în industrie și societate (limba engleză) sau Business analytics și managementul informațiilor.

Personal, am asteptări mari din partea facultătilor de științe ale educatiei, care ar trebui să fie un vârf de lance al schimbărilor atât de necesare în educație, care ar trebui să pregatească profesorii pe teme inovatoare și de impact. Cum ar fi de exemplu, ca aceste facultăți să introducă un modul despre starea de bine în scoală? Sau unul de pedagogie digitală sau educație pentru și în natură?