Speranța e la firul ierbii

 

Citeam, zilele trecute, că în LA a fost lansat un curs pentru directori despre cum să acorde sprijin personalului și elevilor cu traume emoționale și, mă gândeam, cât de în urmă suntem noi și cu formarea directorilor. Au fost lăsați singuri când s-au pregătit pentru concurs, au luat concursul și tot singuri sunt, nu îi sprijină și nu le dezvoltă nimeni competențele necesare pentru a conduce școlile în aceste vremuri provocatoare.

Pe de altă parte, observ, din ce în ce mai mult, că toată lumea se pricepe la educație, avem atâția „experți” și vorbitori care dau năvală să își exprime părerea despre ce se întâmplă în școli, cu o siguranță de sine aproape insuportabilă. E, probabil, și o urmare a faptului că nu avem studii și cercetări în domeniu, care să împiedice acest lucru, care să ofere repere clare de discuție și de raportare la diverse teme, nu avem cercetări realizate de universități sau asociații. Nu avem analize consistente făcute de specialiști, profesori universitari, pe teme de interes legate de starea profesorilor, a elevilor, a învățământului, în general, așa cum există în alte țări, unde cercetarea merge în paralel cu evoluția sectorului. Există sute și mii de analize la nivel internațional despre ce s-a întâmplat după pandemie, despre starea de bine a profesorilor, despre problemele existente în școli și ce este de făcut. Noi nu avem nimic.

Citeam, recent, că un studiu din 2020 realizat la universitatea University of North Carolina-Charlotte a concluzionat că nivelul de stres al profesorilor este corelat cu climatul școlii și cu abordarea și competențele de leadership ale directorilor. Studiul face și o serie de recomandări pentru directori, care, pentru a reduce stresul profesorilor, ar trebui să vorbească cu profesorii și să îi asculte, să le respecte pauzele și ritmul de lucru, să le ofere oportunități de a lucra în echipe. Aș adăuga ce le spun și eu directorilor la cursuri, să nu îi hărțuiască pe profesori cu tot felul de sarcini, să identifice factorii de risc care blochează starea lor de bine, să le dea feedback permanent și autonomie.

Speranța e la firul ierbii, în voi. De „sus”, după cum se vede, nu mai vine nimic care să ne entuziasmeze.

Scriu de acolo, de la măsuța albă, „biroul” meu din #grădinaeducației, gând bun!