Pagini

sâmbătă, 6 mai 2023

Recomandare pentru profesori

 


De multe ori, se neglijează la noi ceea ce arată cercetările internaționale, faptul că meseria de profesor este una dintre cele mai stresante din câte există, ceea ce poate duce la situții frecvente în care profesorii suferă de sindromul burnout – epuizare mintală, emoțională și fizică. Pentru că în România nu s-a deranjat nimeni să facă vreun studiu după pandemie referitor la acest aspect, să vedem cum stăm, la cursurile cu profesorii și directorii eu folosesc datele publicate de „Teacher Wellbeing Index 2021” (vezi „Hai cu starea de bine în școală!”, 2021), care ne arată că 72% dintre profesori se consideră stresați, 54% dintre profesori iau în considerare renunțarea la profesie (în principal din cauza supraîncărcării), iar 74% dintre profesori consideră că principala cauză de stres este neputința de a se deconecta de job.
Le recomand profesorilor cu care lucrez să aibă grijă de ei, să nu mai facă nimic legat de școală odată ajunși acasă (știu că este greu și că ne ia timp să ajungem să facem asta, dar, dacă aceasta este principala cauză de stres, trebuie încercat) și să își petreacă weekendul cu familia și prietenii, deconectați de tot ce înseamnă viața școlii în care lucrează. Weekend plăcut și gând bun din #grădinaeducației! 🌿

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu