Pagini

luni, 7 octombrie 2024

Învățare și disciplină într-o stare de bine


 

Pentru pregătirea Zilei Stării de Bine în Școală (10.10.2024) aș vrea să menționez, încă o data, că, în viziunea mea, ca fostă profesoară și directoare de școală care a pus preț pe organizare și reguli, starea de bine a elevilor într-o școală nu înseamnă distracție și relaxare sau lipsa disciplinei și a normelor sau faptul că nu ne focalizăm pe învățare, așa cum văd că se străduie unii să ne convingă.

În accepțiunea mea, starea de bine a elevilor înseamnă că fiecare copil este văzut, apreciat și valorizat, înseamnă că fiecare copil vine cu plăcere la școală și e motivat să învețe, înseamnă relaționare bună cu colegii, profesorii și părinții, înseamnă obstacole și piedici și greșeli, înseamnă sănătate fizică, mintală și emoțională și, foarte important, înseamnă progres în plan academic și socio-emoțional.
Sunt multe provocări care împiedică atingerea acestor obiective, dar, cu efort, aplecare și migală, cu o strategie sau o politică a școlii pe acest subiect, putem aduce starea de bine în rândul copiilor, lucrând cu toată școala, într-un demers comun al profesorilor și părinților, venind cu intervenții complexe, la nivel macro, sau cu unele mici, dar cu impact mare. Pe blogul meu sunt multe idei pe acest subiect, iar la cursuri vorbesc despre ele, de exemplu, crearea unui spațiu prietenos în clasă și în școală, implicarea elevilor în luarea deciziilor, utilizarea unor metode de lucru participative, înlăturarea anxietății dinaintea testelor și multe altele. De aceea, spun mereu că școlile care merg în această direcție aduc, sub umbrela stării de bine, schimbarea și transformarea organizațiilor în instituții de secolul 21, aduc, de fapt, atât de dorita reformă în sistemul de educație. Prin urmare, e cu „și - și”, adică, învățare și disciplină într-o stare de bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu