„Mulțumesc pentru
invitația pe care am primit-o de a fi prezentă la evenimentul de azi care are
loc la Școala 4 Elena Donici Cantacuzino! Pentru că, din motive care țin de
activitatea profesională (o foarte importantă întânire de lucru la București,
pe probleme de educație), nu am putut să o onorez, vă trimit câteva cuvinte pe
care aș fi vrut să le spun, dacă aș fi fost astăzi aici cu dumneavoastră.
Cred că ceea ce se
întâmplă în această zi la Școala 4 EDC ne arată, încă o dată, că timpul știe să așeze
lucrurile așa cum trebuie și la locul lor și valoarea iese până la urmă la
suprafață. Prin anul 2000, ca director al acestei școli, adresam Primăriei
Pucioasa două solicitări:
1.
Doamnei Elena Donici Cantacuzino
să i se acorde titlul de cetățean de onoare al orașului ( lucru care nu s-a întâmplat
nici până în ziua de azi).
2.
Realizarea unui bust
al doamnei Elena Donici Cantacuzino – lucru care iată, se întâmplă astăzi, după
16 ani, în mod, aș zice, miraculos (mulțumesc, dle Dan Țopa, pentru că ați dat
de acest bust în subsolul Centrului Cultural, pentru că l-ați scos la lumină și
ați organizat evenimentul de azi, încadrându-l, cu aleasă inspirație, în
programul dedicat Zilei Culturii Naționale).
Prințesa Elena Donici
Cantacuzino este doamna căreia eu ii
datorez cariera și, în bună parte, ceea ce sunt astăzi. Intr-o societate
închisă și într-o perioadă în care în școli se studia limba rusă, am avut sansa
să învăț limba engleză de la doamna Donici, cum ii spuneam noi. Împreună cu
sora sa, prințesa Bălașa Cantacuzino, fusese alungată de comuniști din conacul
lor din Băleni (județul Galați) și avea domiciliu forțat în Pucioasa. Locuia
într-o singură cameră, la etajul modest al unei case de pe strada Libertății
(!!) și, pentru a se întreține, dădea lecții de engleză și franceză unor copii
din oraș, care aveau înclinație pentru limbi străine. De la 10 ani și până când
am terminat liceul am mers la doamna Donici de două ori pe săptămână, pentru o
oră de franceză și una de engleză și povești despre trecut, artă, literatură,
călătorii, noblețe, morală, etică, eleganță și multe altele. Mai târziu, am
devenit studentă a Facultății de Limbi Străine din Universitatea București, am
absolvit-o în 1981 și m-am întors în Pucioasa ca profesoară de limba engleză.
Când am devenit directoarea Școlii 4, în semn de respect și recunoștință pentru
cea care a marcat destinul multor tineri din oraș, în 1998 am dat școlii numele
de Elena Donici Cantacuzino și am introdus un curs opțional care dădea ocazia
copiilor să afle cine a fost această doamnă, să meargă în comunitate să
vorbească cu persoane care au cunoscut-o și să învețe astfel ce pot să însemne
demnitatea, tăria și puterea de a face față încercărilor vieții. Putere care,
în cele mai multe cazuri, dacă nu în toate, vine din educația primită.
Și pentru că, așa cum
spuneam, istoria ne duce până la urmă acolo unde trebuie să fim și pentru că sunt în viața noastră întâmplări care par
alese să aibă loc, am dat aseară, în laptopul meu, nesperat, chiar de referatul
înaintat Primăriei în anul 2002 și în care scriam următoarele:
„Cine a fost
Elena Donici Cantacuzino?
·
s-a născut în 1900 în satul Băleni, în apropiere de Galați și a făcut
parte din a 26-a generație a renumitei familii Cantacuzino;
·
prin căsătorie, a devenit Elena Donici, soțul aparținând familiei
vestitului fabulist Alexandru Donici;
·
prin anii 50, a fost exilată de regimul comunist și silită să
locuiască cu domiciliu forțat în Pucioasa, la familia Rădulescu. Pentru a
supraviețui, a dat lecții de limba franceză și engleză copiilor și tinerilor
din oraș;
·
sora, Marie Blanche(Bălașa
Cantacuzino) a locuit, de asemenea, în
Pucioasa, pe strada Tudor Vladimirescu; a avut un talent deosebit la pictură și
a realizat portretele multor locuitori ai orașului. A murit în 1976, în
Pucioasa.
·
D-na Donici a trăit până la vârsta de 83 ani, mulți locuitori ai orașului
fiindu-i aproape și iubind-o până la moartea sa, la 14 iulie 1983.
·
înmormântarea a avut loc la
Băleni, locul unde s-a născut, sicriul fiind depus în cavoul familiei
Cantacuzino.
Ce a făcut d-na Donici pentru orașul Pucioasa?
- într-o perioadă în care accesul la valorile culturii și civilizației europene era interzis, d-na Donici a deschis pentru mulți tineri din oraș ușa către un tip de educație pe care școlile nu aveau voie să îl promoveze: accesul la texte literare franceze și engleze, studiul limbii engleze, istoria adevărată din perioada pre- comunistă, lecții despre oameni, maniere și calități morale și, mai ales, despre buna cuviință;
- multe persoane din oraș îi datorează cariera de profesori de limbi străine: Anca Tîrcă, Georgiana Manta, Riana Păunescu, Constantin Stănciulescu, Camelia Bogdan, Bogdana Savu, Nadia Ionescu etc.;
- sunt mulți cei care îi datorează cariera în alte domenii, în care studiul limbilor străine a fost esențial: diplomație, comerț exterior etc.-Anca și Dana Taraș, Lizica Sprânceană, Corneliu Vlad
- a fost pentru toți cei care au cunoscut-o un exemplu de verticalitate, de noblețe sufletească și de atitudine;
- în concluzie, într-o lume închisă și dominată de dogme și limite de tot felul , d-na Donici a fost pentru orașul Pucioasa una dintre persoanele care au menținut valorile și au deschis orizonturi.
De ce școala îi poartă numele?
·
un domeniu de interes și de performanță al școlii îl constituie limbile
străine, engleza și franceza, care sunt predate de profesori ce au învățat aceste limbi de la d-na Donici;
·
deși nu a fost profesoară de meserie, a fost un exemplu de educator
prin erudiție și dragostea față de copii;
·
a locuit în apropierea școlii;
·
numele Cantacuzinilor este
unul de marcă, menționat în legătură cu toate momentele importante ale istoriei
naționale și europene.”
Așa scriam în acel referat acum mai bine de 16
ani. Între timp, am cercetat documente
despre cele două prințese, am fost pe
urmele lor la Băleni, am aprins o lumânare la mormânt, sunt în corespondență cu
scriitori și cercetători din țară și din străinătate interesați de viața
acestora. Tot ce am aflat am scris pe blogul meu despre educație (http://ancatirca.blogspot.ro/search/label/Printesa%20Elena%20Donici%20Cantacuzino,
tocmai pentru a da o șansă să le
cunoască celor care doresc să o facă -
elevii și profesorii acestei școli care îi poartă numele, locuitori ai
Pucioasei, oameni din țară și din lume.
Am selectat din cele 15 articole de pe blog un citat care mi se pare cel mai frumos omagiu adus celor două prințese. Un mare și renumit scriitor și jurnalist britanic, care, din iubire pentru Bălașa, a petrecut câțiva ani la Băleni și, prin 1968 a venit incognito și la Pucioasa, Sir Patrick Leigh Fermore, le descrie pe cele două surori, Elena și Bălașa Cantacuzino, astfel:
”...Ar fi fost imposibil să le bag pe cele două surori în vreun tipar. Cu
școli făcute în Franța și Anglia și ieșite peste tot în lume, erau bune,
frumoase, curajoase, talentate, pline de imaginație, iubitoare de literatură și
artă, generoase, amuzante, neconvenționale; toată lumea le iubea, iar eu am
făcut la fel.”
În încheiere, le doresc elevilor, profesorilor și părinților acestei școli (singura, de altfel, din țară care poartă acest nume) să ajungă să se regăsească, prin ceea ce spun și fac, în valorile insuflate cândva de d-na Elena Donici Cantacuzino tinerilor: responsabilitatea lucrului bine facut, cinste, tenacitate, verticalitate morală, modestie, bun simț și bună creștere, dragoste și respect față de semeni.
Anca Tîrcă
București, 16.01.2017”
Impresionamt gest, chiar daca expresia lui Pomme, asa cum am cunoscut-o eu, nu transpare din fotografia bustului. Poate sculptorul a avut la dispozitie o fotografie prea putin reusita.
RăspundețiȘtergereCitesc acum cartea lui Artemis Cooper (parca genitivul Artemidei e cam artificial...) Patrick Leigh Fermor. An Adventure, publicata in 2012. Vizita lui Paddy in Romania e plasata in iunie 1965. Povesteste ca in Bucuresti s-a intilnit cu Ina Donici (lucra ca desenator intr-un birou de arhitectura) si ar fi mers cu o moticicleta inchiriata la Pucioasa, unde i-a revazut in conditii de risc pe Balasa, Pomme si Constantin Donici, in mansarda casei fa, Radulescu. E un pic discumpanitor pentru amintirile mele. Stiam ca Ina parasise tara mai devreme, nu ma asteptasem sa mai fie in Bucuresti in 1965. Incerc sa-mi procur acum cartile lui Fermor despre perioada petrecuta la Baleni si a lui Ether Pantazzi Roumania in Light and Shadow publicata initial in 1921 pentru a cauta atmosfera resedintei lui Leon Cantacuzino, cind surorile erau tinere si fericite.
Ce faci tu, Anca, cu blogul tau este nemaipomenit. Cu drag, Monica
Ei, Monica, ce ma bucur ca vorbim, fie si asa! Am si eu cartile lui Patrick Leigh Fermor pe lista de to do cand o sa am timp, sunt o sursa extraordinara de informatii despre printesele noastre dragi. Multumesc pentru comentariu, interesanta relatarea cu Ina, daca te mai documentezi si afli ceva, da un semn. Te imbratisez cu drag!
Ștergere