Consiliul Elevilor = vocea elevilor? (II)

În curând, la începutul lunii viitoare, vor avea loc alegeri pentru Consiliul Național al Elevilor (CNE) și, pentru că am înființat acest organism în România în 1998 (vezi și http://ancatirca.blogspot.ro/2013/10/vocea-elevilor.html), pentru că l-am făcut cunoscut și altor școli  prin miile de profesori și inspectori din toată țara și reprezentanți ai ministerului care au vizitat Școala 4 din Pucioasa în perioada 1999-2004 și pentru că am recomandat MECTS să recunoască  consiliul ca structură în cadrul sistemului de învățământ, mi-aș dori ca aceste alegeri să fie prilej de discuție serioasă și obiectivă privind modul în care acest organism își îndeplinește rolul pentru care l-am înființat – să fie o voce reală a elevilor, să le reprezinte doleanțele, interesele și dreptul la o educație de calitate.

Am citit ce scrie pe portalul Wedu al CNE, platformele candidaților, interviurile cu reprezentanți CJE/ CRE, comentariile de pe grupul CNE, cele de pe blogurile unor seniori  etc. și am văzut că sunt destule activități, inițiative și opinii lăudabile (mi-a plăcut, de ex.,  cum gândesc Mario Borza,  Ancuța Iulia Pârvu sau Filip Tisu).  Sunt însă și comentarii, luări de poziții și activități ce scot la iveală anumite aspecte care ar trebui  îmbunătățite și pe care și eu le-am observat. De aceea, doresc să fac următoarele observații, care sper să le fie de folos în primul rând tinerilor ce se vor întâlni în curând într-o adunare generală, dar și tuturor celor care cred în importanța, în sistemul de învățământ, a unor CȘE puternice și a unui CNE puternic  :

1. Este foarte important ca la orice nivel – CȘE, CJE, CRE, CNE, alegerile reprezentanților să fie bine organizate, corecte și neinfluențate de adulți, astfel încât o poziție de reprezentant să fie ocupată de un elev care:

• înțelege că este doar un REPREZENTANT al celor care l-au ales și rolul său este de a face cunoscute problemele, doleanțele și propunerile celor care îi reprezintă
• nu trebuie să vorbească  în nume propriu, ci să exprime părerile celor pe care îi reprezintă, în acest fel fiind înțeleasă sintagma vocea elevilor
• nu acționează în nume propriu, ci având MANDATUL celor pe care îi reprezintă
• nu ia decizii de unul singur, ci în urma CONSULTĂRII cu cei pe care îi reprezintă ( de ex. - știu elevii din România și sunt ei de acord cu faptul că la OBESSU s-a semnat un document prin care se spune NU testelor PISA?)
•  asigură buna funcționare a circuitului informațional de la cei pe care îi reprezintă către CE și de la CE la cei reprezentați
•  nu exploatează  poziția sa în CE pentru a-și crea propriul parcurs de dezvoltare în carieră și a-și îmbogăți CV-ul

2. Un consiliu al elevilor, la orice nivel,TREBUIE:

• să aibă ca activitate PRINCIPALĂ  discutarea  problemelor transmise de către elevi/ cei pe care îi reprezintă, luarea deciziilor/ hotărârilor referitoare la respectivele probleme și transmiterea acestor decizii/ hotărâri înapoi către elevi/ cei pe care îi reprezintă
•  să se implice în derularea de programe, proiecte, ateliere, cursuri de formare etc. doar ca o activitate CONEXĂ,  în măsura în care există disponibilitate de timp (având în vedere faptul că activitatea principală menționată mai sus, dacă este bine făcută, consumă destul de mult timp), dacă acestea au un caracter inovator, nu sunt festiviste, sunt  necesare și de impact
•  să conștientizeze riscul ca reprezentanții consiliilor să se focalizeze prea mult pe derularea de  programe și proiecte, în defavoarea întăririi proceselor democratice și  a unor mecanisme de COMUNICARE  și ACCOUNTABILITY între reprezentanți  și cei pe care îi reprezintă
• să fie un organism INDEPENDENT, neinfluențat de conducerile de școli, MECTS, partide politice, interese diverse etc.

3. Un consiliu al elevilor, la orice nivel, NU TREBUIE:

• să fie un organism prin care să se mimeze doar participarea elevilor la luarea deciziilor care îi privesc și care să nu își îndeplinească rolul principal de voce a elevilor
• să fie considerat o școală de lideri în sine, o oportunitate de dezvoltare personală,  o rampă de lansare pentru reprezentanți ( indirect, tinerii care activează in aceste structuri se dezvoltă în acest sens, dar nu trebuie să pornească la drum cu acest scop în minte)
• să fie doar o anexă a profesorilor/ instituțiilor, prin care să se demonstreze, de fațadă,  democrația în sistem
• să aibă o structură complicată, cu multe departamente și funcții, membri etc. deoarece nici nu e nevoie, dacă focalizarea e pe reprezentare și nu pe programe și proiecte.

4.O INTALNIRE a consiliului, la orice nivel, ar trebui să se deruleze după următorul format:

• secretarul face lista de probleme care vin de la cei reprezentați și pe baza acestora și împreună cu președintele, elaborează agenda întâlnirii
• agenda este trimisă participanților la întâlnire
• are loc întâlnirea și se iau hotărâri/ decizii referitoare la problemele din agendă
• se scrie o minută a întâlnirii pe care secretarul o transmite participanților și o face publică
• reprezentanții in consiliu se întâlnesc cu cei pe care îi reprezintă și le raportează ce s-a discutat și ce s-a hotărât la ședința consiliului
• se face public conținutul ședinței

Sper ca întâlnirea CNE din 4-7 februarie să fie una fructuoasă și ca titlul următorului articol pe această temă să fie același, mai puțin semnul  de întrebare. Succes!

Google in my garden

Anna Frank sau lecția de curaj

Astăzi este International Holocaust Remembrance Day și îmi aduc aminte cu plăcere că, pe vremea când eram profesoară, le citeam elevilor mei din jurnalul Annei Frank, aveam și un filmuleț pe care îl primisem de la un ONG și pe care îl vizionam și îl comentam împreună și duceam discuția în zona drepturilor omului și ale copilului. A avut așa mare succes acea activitate, încât la un moment dat, toți învățătorii și diriginții au preluat-o la clasele lor și au desfășurat-o ani de-a rândul (posibil să se mai întâmple și azi!), astfel încât multe generații de copii au aflat cine a fost Anna Frank și ce a însemnat Holocaustul și intoleranța și ura extremă. 
Peste ani, un fost elev mi-a mărturisit cât de mult îl marcase și îl ajutase acea oră despre Anna Frank să își găsească rostul.

Tot peste ani, când i-am văzut casa și jurnalul în Amsterdam, am înțeles cu adevărat lecția de curaj pe care  Anne, un copil,  ne-a dat-o tuturor celor care, ca adulți, uităm de multe ori să fim oameni. Și, pe măsură ce trec anii, înțeleg tot mai bine că nu trebuie să uităm răul, căci el se poate repeta oricând.

Citate din jurnal:

“It's really a wonder that I haven't dropped all my ideals, because they seem so absurd and impossible to carry out. Yet I keep them, because in spite of everything, I still believe that people are really good at heart.”

“No one has ever become poor by giving.”

“I've found that there is always some beauty left -- in nature, sunshine, freedom, in yourself; these can all help you.”



“Although I'm only fourteen, I know quite well what I want, I know who is right and who is wrong. I have my opinions, my own ideas and principles, and although it may sound pretty mad from an adolescent, I feel more of a person than a child, I feel quite indepedent of anyone.”

Grădina - prima ninsoare

O lecție de bun simț și trei moți

Pardoxal, tragicul accident petrecut acum câteva zile mi-a prilejuit la un moment dat și o stare de bine, mi-a dat speranța că încă se poate, că încă putem clădi pe ce avem bun.A fost momentul când salvatorii răniților din avionul prăbușit au început să vorbească
cu reporterii și să povestească cum s-a întâmplat și să ne arate indirect cum cine și cum sunt ei.

Am văzut niște oameni care au curaj, sunt săritori, respectuoși, cinstiți, buni la suflet, modești, hotărâți, vorbesc puțin și la obiect, știu cum să se descurce cu calm în situații limită și sunt mai isteți decât toate tehnologiile și decât o groază de personaje trecute prin școli înalte și cursuri de tot felul și care ocupă funcții și poziții importante în statul român.

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif ne-au dat o lecție de bun simț, învățată probabil în familiile lor modeste din Apuseni sau de la vreun învățător de țară onest și sârguincios din vreun sat pierdut printre munți.

Ei sunt România valoroasă.Respect!

Alexandru Căbuz despre revoluția valorică

Am ales să public acest fragment dintr-un articol recent al lui Alexandru Căbuz din cel puțin trei motive:

1. M-am regăsit în categoria celor pe care autorul îi numește oameni care au reuşit să construiască, în pofida „sistemului” din jurul şi de deasupra lor: realizările din cariera mea ( reformarea propriei școli în care lucram și a altor instituții educaționale, dezvoltarea unei școli private de succes, activități de pionierat în domeniul dezvoltării de curriculum, în cel al formării profesorilor, implementării de proiecte educaționale etc.) s-au întâmplat într-un sistem destul de rigid, lipsit de resursele necesare, puternic influențat de politic, de mentalități conservatoare și de lipsa unui nucleu de valori și principii călăuzitoare.

 2. Există o compatibilitate de idei și abordare, pentru că, de ceva timp, promovez și eu ideea că reformarea sistemului de învățământ trebuie să pornească din interior, de la firul ierbii, din sala de clasă, fără a mai aștepta schimbări de sistem care întârzie să vină -http://ancatirca.blogspot.ro/2013/12/schimbarea-de-jos-in-sus-1.html.

3.În cadrul unei inițiative a Edu Lab Romania (http://edu-lab-romania.blogspot.ro/) prin care promovăm idei, practici și teorii inovatoare din domeniul educației de la noi și din alte țări, am aflat cât de multe lucruri extraordinare se întâmplă în această țară, în locuri în care poate nu te-ai aștepta, dar în care sunt oameni care schimbă lucrurile în bine, prin forțe proprii, independent de sistem.

“Diferenţa fundamentală între cele două abordări, cea comunistă, şi cea antreprenorială, este că prima este focalizată pe principii măreţe, dar abstracte şi reci, de dragul cărora elitele ajung inevitabil să calce oamenii în picioare, în timp ce a doua este focalizată pe oameni şi pe drepturile, nevoile şi interesele lor.

Deci punctul de plecare al acestei revoluţii valorice trebuie să fie oamenii şi, în particular, acei oameni care au reuşit să construiască, în pofida „sistemului” din jurul şi de deasupra lor. Este vorba de acei oameni care au fost în primul rând capabili să se schimbe pe ei înşişi şi pe cei din jur. Vrei să reformezi sănătatea? Identifică oameni capabili să reformeze mai întâi un cabinet medical, o secție de spital, un spital. Vrei să reformezi educația? Identifică oameni capabili să reformeze mai întâi propria şcoală, departament sau universitate. Şi aşa mai departe, pe toate domeniile: protecţia mediului, mediul de afaceri etc. Puterea exemplului este mai mare decât puterea autorității.

Să inversăm deci cele patru principii comuniste de mai sus şi să vedem care sunt oamenii care sunt adevăraţii purtători de stindard ai valorilor umane, constructive:

1. Cinste celor care gândesc și acționează local. Cei care gospodăresc scara de bloc, deși nu sunt plătiți, care se preocupă de protejarea spațiului verde din cartier, inclusiv prin petiții, reclamații sau acțiuni în justiție, care se implică în parohii pentru a ajuta săracii, bătrânii și bolnavii, fără să-i premieze nimeni, care se luptă pentru a ține o firmă mică pe linia de plutire reinvestind tot profitul etc. Aceștia produc efecte mici dar reale, măsurabile şi propagă în societate un sistem valoric sănătos, bazat pe muncă, modestie, perseverenţă şi respect faţă de semeni.
2. Cinste celor care acționează colaborativ şi descentralizat. Exemple sunt clusterele industriale, în cadrul cărora companii din același sector colaborează pe subiecte de interes comun (ROSENC, ICONIC, etc.). Un alt exemplu este comunitatea antreprenorială din sectorul IT, care s-a coagulat „bottom-up” în ultimii 3-4 ani, pe bază de educaţie, creativitate, competitivitate internaţională, şi învăţare continuă. Liga Studenților Români din Străinătate este un alt exemplu de construcție vie, pe bază de voluntariat, implicare directă şi patriotism. Aceste iniţiative prosperă fără control central, şi fără implicare politică, pentru că sunt focalizate pe „a construi” şi nu „a controla”.
3. Cinste celor care au răbdarea și perseverența pașilor mărunți, dar siguri, evitând salturi glorioase dar hazardate. Un exemplu celebru este dr. Raed Arafat, care a început cu o singură mașină, la Târgu-Mureș, în septembrie 1990. Nimeni pe atunci nu își propunea să revoluționeze nimic, ci doar să salveze azi o viață, mâine două, etc. Și așa s-au pus bazele unui sistem care, spre deosebire de multe din reformele mărețe întreprinse de dl președinte, are șanse de a supraviețui oricărei schimbări politice, pentru că a fost construit pe baze sănătoase, organic, de jos în sus.
4. Cinste celor care înțeleg importanţa muncii de echipă. Sustenabilitate înseamnă a construi o echipă, o comunitate, o cultură organizațională coerentă, bazată pe un sistem de valori împărtășit și viu. Cei care înţeleg aceasta sunt antreprenorii de succes, precum Radu Georgescu, Florin Talpeș, Mircea Tudor, și mulți alții ca ei, mai puţin cunoscuţi, inclusiv din mediul non-profit (Alin Uhlmann-Uşeriu, Eugen David, etc.). Radu Georgescu, spre exemplu, a construit mai multe companii de la zero, și după ce le-a dezvoltat până la o talie critică, le-a vândut, acestea devenind complet autonome de ghidarea sa, tocmai pentru că a știut cum să construiască echipele. Dl. președinte Băsescu ar fi avut foarte multe de învățat de la Radu Georgescu, de la Alin Uhlmann-Uşeriu şi de la Eugen David, dacă s-ar fi „coborât” vreodată la nivelul lor.“ (fragment din articolul lui Alexandru Căbuz publicat aici: http://www.contributors.ro/dezbatere/greselile-strategice-ale-presedintelui-%E2%80%93-esecul-final-al-unui-sistem-de-valori-dezastruos/)

Cum să fie un inspector școlar - lecții de la Eminescu

Mihai Eminescu a fost și revizor şcolar, pentru judeţele laşi şi Vaslui, funcție pe care a îndeplinit-o mai puţin de un an (1 iulie 1875 -2 iunie 1876), dar pe care a luat-o foarte în serios. Aș zice că e un exemplu de lucru bine făcut, un model pentru cum ar trebui să fie și ce ar trebui să facă inspectorii școlari de azi.




În rânduri indignate de procese-verbale sau în rapoarte adresate Ministerului Instrucţiunii Publice revizorul școlar Eminescu condamnă indolenţa şi abuzurile administraţiei rurale, ia apărarea unor învăţători harnici şi merituoşi, dar cere şi pedepsirea celor leneşi şi incompetenţi, solicită încadrări pe criteriul competenţei şi, ca altădată Şincai, recomandă înfiinţarea de noi şcoli.

Junimiştii, oameni veseli, i-au dedicat şi un cântec, din care se vede că prea puţin îi interesa dramatica sforţare a poetului pentru redresarea şcolii româneşti: 

„Eminescule poete,
 Umblai în cabriolete
Zi de zi şi sat de sat
 Şcolile de inspectat..." 

Iată câteva observații și propuneri făcute de revizorul școlar Eminescu:

„D-nul învăţător însă să-şi deie silinţa şi, mai cu seamă, să caute, astfel încât copiii să nu înveţe nimic în mod mort şi mecanic, ci totdeauna să poată povesti cu cuvinte proprii ceea ce au citit "

„Se ştie că de când d-nul Chiţu (acesta era succesorul lui Maiorescu în funcţia de ministru al învăţământului şi cel care-l suspendase pe Eminescu din funcţia de revizor şcolar n.n.)pune la cale învăţăturile publice, programa scoalelor elementare şi secundare este atât de încărcată, încât ameţeşte şi pe învăţători. Această încărcare însă îşi are izvoarele ei în lipsa de solide cunoştinţe pedagogice a celor ce dispun cu atâta uşurinţă de capetele copiilor, ca şi când soarta generaţiei viitoare n-ar atârna de claritatea şi temeinicia gândirii acelor capete, in faptă însă, şcoalele elementare şi secundare nu sunt școale de învăţătură propriu-vorbind, ci de educaţiune. De acolo perceptul pedagogic: non multa, sed multum. Într-adevăr, cunoştinţe puţine, însă bine pricepute şi bine mistuite, limpezesc conştiinţa, formează o cărare bătută a cugetării, o normă care reglează întreaga viaţă intelectuală." 

Vorbind despre promovare, Eminescu se manifesta împotriva imposturii şi superficialităţii, neputând tolera „evidenţierea învăţătorilor", pe criteriul promovabilităţii, ci pe acela al progresului şcolar real, constatat în urma unor inspecţii şcolare serioase. Ceea ce înţelegem azi prin „salariu de merit“ sau „gradaţie de merit" era intuit şi propus de Eminescu, atunci când se gândea la o „remuneraţie diferenţiată a învăţătorilor".

 Eminescu a intuit, de asemenea, un adevăr sociologic profund: şcoala, starea învăţământului sunt un reflex al vieţii economice, sociale şi culturale a epocii: „Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi; pe când adică va fi și şcoala, şcoală, statul, stat şi omul, om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi - adică ca la nimeni; unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum alte cunoştinţe sau cu dreapta judecată. Din nefericire, tocmai aceasta din urmă lipseşte".

(text preluat si adaptat din  http://www.rasunetul.ro/eminescu-despre-invatamantul-primar)

Tabla inteligentă

Tablele inteligente au schimbat în multe clase din lume modul în care copiii învață la școală. Distanța dintre școlile din lumea modernă a noilor tehnologii și cele din cătunele de la noi, în care toaletele sunt în curte crește pe zi ce trece cu mare viteză. Mulți dintre copiii de la noi vor rămâne, din păcate, într-un alt film.





Ce poti face cu o tablă inteligentă?

Turning a traditional school into an innovative one - a case study

School X is located in a small town at about 100 km from Bucharest, the capital of Romania. The school has around 500 students and it is situated in a poor community, with 70% of its students living in disadvantaged families.

In January 1997, A.T., who had been teaching in that school for 10 years, started her work as a head teacher with the idea that they could only succeed by working together-students, teachers, head teachers, parents and administrative staff. By that time, the school was not the best place in town and it was not always a happy place to be for students and teachers.

Since then, for 8 years (until 2005 when A.T. gave up teaching and started working as an independent educational expert), efforts had  been made to turn the institution from a traditional into an innovative school where students are taught those skills and attitudes needed to cope as adults with a rapidly changing world  and where the policies are meant to encourage education for ‘the whole child’ and life long learning competencies.

Year after year, the school modified continuously (like that living organism called ”amoeba”), passing through various stages of school development and capacity building.

The first stage could be called ‘invitation to change’ as they wanted everybody in school to join the team and understand the ‘why of change’. The focus was on introducing cultural norms that supported improvement (as identified by Stoll): ‘’everyone has something to offer”, “we can discuss our differences”,” we are working on this together”. The school staff began to clarify values and beliefs and developed their mission statement according to the community needs. The basic ideas of the school mission were successful personal development  of students and education for citizenship.The mission was shared with the parents, presented to all students and staff and displayed all over the school.

They made the school building a clean, modern, functional and colourful place. Structural changes were made to enable staff collaboration and staff development became the main target. Student centered approaches were encouraged, praised by the head teacher in staff meetings and shared with other colleagues. That was the time  when the school had specific small initiatives with great impact like:

• writing the school  Code of conduct and the rules, in collaboration with students
• developing a new scheme of staff appraisal, based on self assessment and reflection
• elaborating, in a collaborative way, specific job descriptions for each staff member  

The second phase of the change process ( that could be called “partners in education”) was when the school staff thought of reevaluating their relationships with parents and community  in order to gain their support necessary to succeed in making the changes. They wanted the parents to be informed and to get involved in the school life. At that stage,  a new policy on community links was developed, guiding the school action in 3 directions: performing community service with students, using  the educational resources of the community and developing the students’ skills and attitudes of good citizens of the community. The school itself was to become a small community where children could feel part of the decision making process through a Students’ Council set up for the first time ever in a Romanian school. Also, during this phase:

- emphasis was put on teachers working as a team and the number of interactions between members of the staff got higher
- all teachers participated in professional development programmes that had as objectives developing those skills they needed in order to manage change – team work, decision making, accountability etc.
- efforts were made to improve internal communication, so that everybody in school to be informed about the changes taking place and therefore various mechanisms were created like: installing class notice boards that provided school and class information, using pigeon holes and a school planner in the staff room and starting organising a morning assembly, once a week, in the gym, for primary school students
- a  monthly newsletter was then published and sent to parents and institutions in the community
- the school started writing and sending each family a term school report for their child

A.T. says she would characterise  the third phase of the change process by the words coherence and clarity,  as it was then when she wrote her first good development plan which was elaborated in order to ensure in a professional way  that they were all sharing the same purpose. A set of school policies were also written and implemented in all school departments - policies on homework, managing behaviour, students’assessment and teachers’appraisal. The change of the national curriculum within a more comprehensive school reform gave the school the opportunity to develop its own school-based curriculum and as a result children could attend courses like IT, drama, cooking, education for democratic citizenship, etc. along with a large range of extra - class activities meant to contribute to the children’s personal development.

In this phase the innovation became current practice and at school level there had been created an extraordinary professional community that was promoting the dialogue and the sharing of experiences, mutual support and collaboration. The school had turned into a learning organisation and teachers were very pleased that they had managed to create an oasis of normality within a society that was still looking for its common values. 

The last phase added in the idea of “school networking’. As innovation had become current practice, the school started disseminating experience to other schools and teachers in the country and became a National Centre for School Improvement accredited by the Ministry of Education. Between 2000 - 2005, thousands of teachers, inspectors, researchers and university professors from all over Romania visited the school, attended the school activities and talked to teachers and students. As a result,  the successful school X model, as it was talked about at that time inspired many schools around the country that imported the following ideas, mechanisms, documents and procedures: friendly school environment, ways to display student work in classrooms and on the corridors, active methods that develop critical thinking, Students Council, the design of the school uniform, communication - based management, types of optional courses, community civic action projects, school rules, internal staff appraisal procedures, ways to involve students in organising activities, assemblies, school – based teacher training, communication procedures etc.

After 2005 the school continued to function based on the mechanisms, procedures, documents and types of activities that had been created between 1997-2005. Those are still in place today, almost unchanged and that may be either a strong argument in favour of the efficacy and viability of the change model created in that school by A.T. and her team or an indication of a certain lack of courage demonstrated by the following management team to face new challenges of school development. 

The School Mission Statement

Creating a friendly environment - 1998

Drama club - 2000

Optional course- music

Winners of the big trophy of the National Drama Festival for Students - 2002

In the staff room -2001

Teachers working together - 2002

Special English Evening organised by students

Lecția modestiei - compozitorul și profesorul Dan Constantinescu

L-am cunoscut pe compozitorul Dan Constantinescu în adolescență, pe vremea când mă duceam la doamna Donici, prințesa Elena Cantacuzino, pentru lecțiile particulare de franceză și engleză. Imi plăceau trenciul lui alb, basca neagră ușor înclinată pe cap în stil franțuzesc și nelipsita plasă de cumpărături de sfoară în care avea mereu câte ceva.

Nici atunci și nici mulți ani după nu am știut mai nimic despre dânsul, așa cum probabil nu știu mulți oameni din orașul în care și-a compus opera. Soarta a făcut însă să ajung să locuiesc la etajul casei în care a trăit în Pucioasa și să primesc o carte despre Dan Constantinescu de la un vecin. Am aflat astfel o poveste minunată despre modestie, valoare, dragoste de părinți și supraviețuirea prin cultură.

Dan Constantinescu (1931- 1993) a fost un compozitor român de talie internațională. A scris  muzică  instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), lieduri și coruri intrepretate în foarte multe țări din lume: Germania, Polonia, Elveția, Canada, Franța, SUA, Olanda, Ungaria, Anglia etc. A avut concerte transmise în direct la radio și TV și au vorbit despre el Iosif Sava, Viorel Cosma sau Doru Popovici.A fost  inclus în prestigiosul Who s Who in Europe, în Who s Who in Music – Cambridge și în  The World – SUA.

Intre anii 1950 si 1955 a studiat compozitia la clasa lui Mihail Jora, la Universitatea Națională de Muzică București, unde a rămas ca asistent de armonie și compozitie, devenind apoi conferențiar și profesor universitar.

In anul 1968 a primit premiul Academiei Române pentru Concertul de pian și orchestră mică, iar în anii 1976 și 1980 a primit premii de creație din partea Uniunii Compozitorilor.

Și-a petrecut mare parte din viață la Pucioasa, unde a compus cele mai multe dintre creațiile sale muzicale.Tatăl său a fost medicul pediatru Corneliu Constantinescu, fiu de preot din Pucioasa, iar mama sa, Maria Constantinescu, a fost fiica doctorului Petre Constantinescu, cel care a construit Sanatoriul modern din Pucioasa.

A fost talentat de mic, cânta uimitor la pian, iar în casa frumoasă de pe Olănescu în care a locuit familia pe când era copil, se făcea muzică și se întâlneau intelectualii orașului. Ulterior, casa a fost confiscată de statul comunist, iar familia evacuată a stat cu chirie pe T.Vladimirescu.

In 1970, cu banii câștigați din muzică, au început să construiasca cu mari eforturi casa de pe Aleea Ardealului, în care familia se stabilește  definitiv după 1981.În acești ani, Dan Constantinescu se împarte între Pucioasa – unde are grijă de părinții bolnavi  și activitatea de profesor la Conservatorul din București.

În ultimii ani de viață, marcati de boli, de  moartea părinților,  de lipsa gazelor și a apei curente din orașul Pucioasa,  aproape că nu mai poate lucra și are o prezență din ce in ce mai slabă în viața artistică.

Moare în 1993, după ce un an, bolnav fiind,  a fost îngrijit de compozitoarea Miriam Marbe.

Dan Constantinescu a fost un profesor desăvârsit, de o noblete intelectuală rară, un om extrem de modest, responsabil și constiincios, un model de moralitate și  etică, care și-a păstrat principiile și valorile în vremuri în care multi oameni le-au pierdut – nu a vrut să țină un discurs la înmormântarea lui Gh. Gheorghiu Dej, nu a fost membru PCR, a avut curajul să îl viziteze pe compozitorul Mihai Jora într-o perioadă când acesta era ostracizat și foștii prieteni nu îl mai cunoșteau, era prieten cu prințesele Bălașa și Elena Cantacuzino și le vizita într-o perioadă când acestea aveau domiciul forțat în Pucioasa.

A fost atât de modest în timpul vieții, încât, după ce s-a stins, aproape că a fost uitat, compozițiile sale fiind tot mai puțin ascultate. Nu există mărturii scrise sau fotografii pe Internet, iar orașul Pucioasa îl prețuiește doar printr-o stradă care îi poartă numele.

Singurele mărturii despre viața și opera sa sunt cuprinse în cartea “Dan Constantinescu: esente componistice“, scrisă de Valentina Sandu Dediu si Dan Dediu (actualul rector al Universității Naționale de Muzică) și bazate, în cea mai mare parte, pe însemnările din jurnalul pe care mama compozitorului l-a ținut de-a lungul anilor.