Pagini
sâmbătă, 24 septembrie 2022
Din nou în librării, „Hai cu starea de bine!”
vineri, 23 septembrie 2022
Pierderile în învățare - who cares?
E incredibil că decidenții nu au făcut nimic în ultimii doi ani și nu fac nici acum pentru recuperarea pierderilor în învățare, prioritatea oricărui sistem de învățământ, a se vedea și discursul dnei Maia Sandu de la recentul Summit ONU. Mergem înainte ca și cum educația nu a avut de suferit. Cred că suntem singura țară din UE care nu a luat nicio măsură.
miercuri, 21 septembrie 2022
Reguli în cancelarie
Zic să avem și noi, profesorii, niște reguli „cool”, nu doar elevii. De afișat în cancelarie și pus în practică, mai ales. Nu e ușor să construieși o comunitate profesională și un rol important în a o face îl are directorul școlii. Modul în care acesta vorbește, reacționează, lucrează se va reflecta în tot ce mișcă în școală. Dacă este un conducător autocrat, atmosfera din școală va fi una toxică, care va avea efect negativ și asupra copilor. Dacă este un leader și va ști cum să lucreze cu oamenii, aceștia vor fi într-o stare de bine și relaxați, spre binele elevilor. Vezi mai multe AICI.
Minfulness în școală
luni, 19 septembrie 2022
Flori pentru REGINĂ
sâmbătă, 17 septembrie 2022
Profesorul care aduce starea de bine la clasă
O cancelarie în aer liber
Iată și prima cancelarie în aer liber de la noi, într-o comună din județul Timiș, Bucovăț. E un mod excelent și eficace de a contribui la starea de bine a profesorilor școlii, de a le păstra sănătatea mintală și emoțională.
Directoare aici e prietena Velinka Bogici, care a participat la cursurile mele de pregătire pentru concursul de directori: „multe am învățat citind lucrările dvs., mulțumesc pentru idei!”
#stareadebineaprofesorului, #cancelariealtfel
marți, 13 septembrie 2022
A noua cancelarie altfel
luni, 12 septembrie 2022
O clasă a viitorului în Botoșani
joi, 8 septembrie 2022
A murit REGINA
Un reper pentru omenire și pentru mulți dintre noi, un stâlp de loialitate și devotament cum rar am avut în această lume, REGINA.
Când eram profesoară, le povesteam adesea copiilor la orele de engleză despre familia regală și le arătam vederi și poze colecționate de-a lungul timpului. Cred că este unul dintre modelele de viață impresionante, despre care ar trebui să vorbim în școli. Chiar mi-au dat lacrimile.
marți, 6 septembrie 2022
Sală de relaxare pentru profesori la noi
În cursul meu pe tema stării de bine în școală, există și ideea unei săli de relaxare pentru profesori. Astăzi, o directoare de școală le-a făcut cadou profesorilor cel mai frumos mărțișor, o astfel de sală. Felicitări, Cristina, sunt emoționată când văd că se poate! #reformalafirulierbii
duminică, 4 septembrie 2022
Dacă vrei, poți - interviu cu doamna directoare din Perieți
V-am promis un interviu cu doamna directoare a școlii din Perieți, jud. Ialomița, cea care a produs un val de reacții pozitive ieri, odată cu postarea unori imagini absolut senzaționale cu coridoarele școlii, colorate și amenajate cu multă creativitate - https://ancatirca.blogspot.com/2022/09/cea-mai-frumoasa-scoala-din-romania.html.
E simplu, dacă vrei, poți. Îmi amintește de tinerețea mea, când am făcut dintr-o școală dintr-un orășel de provincie cea mai inovatoare școală din România. Iată povestea:
AT: Cine sunteți?
CC: Sunt Cristina Costea, profesoară de limba română, am 35 de ani și sunt directoare a școlii din toamna lui 2021, în urma concursului. Locuiesc în Slobozia și fac naveta la școală. Am participat la cursul dumneavoastră de pregătire a directorilor pentru concurs. Am postat pozele pentru noi, comunitatea școlii, nu m-am așteptat să devină virale.
AT: Cum a apărut ideea de a amenaja coridoarele școlii?
CC: Am tot vrut să facem ceva, noi, echipa de profesori, pentru a-i bucura pe copii și a-i face să se simtă bine la școală. Am început noi să mișcăm câte ceva, dar ne-am dat seama că este greu și că nu vom reuși să schimbăm fundamental modul în care arată școala. Așa că, am apelat la o firmă locală, este un domn, un artist, care a mai făcut lucrări de acest gen în zonă. Ei au făcut totul, au dat jos lambriurile, ne-au prezentat un concept și au realizat lucrarea. Toată luna august am fost în școală cu colegii pentru a supraveghea lucrările.
AT:Cine a finanțat lucrarea?
Școala are un teren donat de către o persoană din localitate și am avut bani din arenda pe acest teren. Am avut niște obstacole, pentru că banii au fost alocați prin primărie, care nu a înțeles la început de ce e bine să colorăm școala. Au fost multe consilii de aministrație, ceva zbatere, dar, în final am reușit. Mai sunt câteva lucruri de finalizat în zilele următoare.
AT: Îmi puteți spune cât a costat lucrarea?
CC: Da, 50 000 RON.
AT: Clasele cum arată, pentru că nu sunt imagini din interiorul lor?
Clasele nu sunt reabilitate, dar sunt curate, avem ce ne trebuie, dar intenționăm să continuăm procesul de amenajare și acolo, în perioada următoare, cu sprijinul primăriei. Avem și un teren de sport care arată foarte bine.
AT: Aveți abandon școlar?
CC: Avem, nu mare, de 3%, și vrem să îl scădem anul acesta. Sper că va contribui la asta și modul în care arată acum școala.
AT:Abia aștept să îmi spuneți cum vor reacționa copiii mâine când vor veni la școală!
CC: O să vă trimit câteva poze, mulțumim pentru interes!
AT: M-ați bucurat foarte tare cu această poveste de succes, cred că puteți fi un model pentru multe alte școli din țară. În semn de apreciere și recunoștință, vă fac cadou cursul meu „Starea de bine în școlă”, gratis, pentru toți profesorii școlii, undeva în luna următoare.Ținem legătura.
CC: Mulțumim mult!
Cea mai frumoasă școală din România!
Am descoperit ieri niște fotografii cu o școală foarte colorată, extrem de creativă, care vine să încununeze, într-un fel, ideea pe care campania mea „Dă culoare școlii tale!”, lansată în urmă cu câțiva ani, a adus-o în România - aceea de a transforma, de a reinventa spațiul școlii, prin intervenții care dau culoare claselor, coridoarelor, băilor, pereților exteriori sau curții școlii.
Am o mare satisfacție când privesc aceste fotografii ale unei școli care are un design modern și un concept de amenajare de bun gust, cum nu am mai văzut decât în străinătate. Dar și mai mare este satisfacția de a vedea unde se află această școală. Unde credeți, dragii mei? Într-o comună din Ialomița, la Perieți. Nu în centrul Bucureștiului, nu în Cluj sau în Iași. În Perieți. O comună despre care nu știa nimeni nimic, dar care, de ieri, a devenit una foarte cunoscută în România, datorită școlii pe care o are.
Această școală, dar și multe altele de la noi (sunt AICI, pe această pagină de facebook) pot fi exemple pentru alte instituții de a se transforma și reforma la firul ierbii, prin eforturi proprii și împreună cu toată comunitatea în care se află.
Cred că Școala din Perieți este în acest moment cea mai frumoasă școală din România, le întrece și pe cele private de la noi. Am acceptat invitația de azi a doamnei directoare Cristina Costea de a vizita școala și voi ajunge acolo în curând. Până atunci, sper să îi iau un interviu în zilele următaore, pentru a afla cum a reușit să facă așa ceva într-o comună oarecare din Ialomița. România mereu surprinzătoare.
(photo credits: pagina de facebook a școlii din Perieți)