A fi învățătoare e o stare de bine

M-am ”voluntariat” (într-un proiect frumos, în care se vor scrie povești ale unor profesori cu vocație din România) să intervievez câțiva profesori și câte 3-4 elevi ai respectivilor profesori și pe părinții acestora. Cu mare bucurie ( pentru că, pe scurt, cam despre asta e vorba în educație, oriunde în lume) am aflat de la Georgeta Tătaru, ”doamna Mioara”, învățătoare  la școala gimnazială din comuna Vulcana Pandele, ce face ea pentru ca ai ei copii/elevi să vină cu drag la școală și să progreseze:

• ”am grijă să nu plece niciun copil supărat de la școală”
• ”uneori mergem să vedem mestecenii”
• ”obiectivul meu principal e să îi fac pe copii să vină cu drag la școală”
• ”în fiecare zi mă duc la ei cu ceva nou și, dimineața, când mă văd cu ei, mă întreabă: surpriza?”
• ”uitați-vă, că poate am greșit, i-am învățat să îmi ceară explicații, să exerseze pe mine - să nu se lase călcați în picioare și nici să îi manipuleze pe alții”
• ”le dau diplome pentru progres la citit, pentru inițiativă, pentru cel mai bun coleg și altele, căci eu cred că fiecare copil este bun la ceva ”
• ”am inventat o oră de discuții, care nu e în orar - e un moment în ziua de vineri, la care nu pot să renunț, că nu mă lasă ei, facem un cerc în clasă, fiecare spune ce i-a plăcut în săptămâna care se încheie, ce a făcut bun, ce a fost mai puțin bun, cum s-a simtiț, fiecare spune când îi vine rândul”
• ”îi învăț să aibă curaj să se autodepășească, să-și depășească condiția (cei mai mulți copii din clasa mea provin din familii sărace), le spun mereu că este esențial să fii cinstit și încerc să le formez capacitatea de a se adapta la situații noi”

Pentru că, ”a fi învățătoare e o stare de bine, pe care o creez și pe care mi-o creez; stăm zilnic cel puțin patru ore cu copiii, de ce să nu le facem frumoase. ”


#de bine, de la firul ierbii
# schimbarea de jos în sus