miercuri, 30 septembrie 2015

Ce ți-e și cu evaluarea asta!

Deși a primit aceste evaluări de la profesori (vocabular minimal, idei puține, leneș, fără niciun fel de cunoștințe) Roald Dahl tot a ajuns un scriitor vestit (apropo de cum apreciem creativitatea și imaginația prin școli):

sursa foto: pagina de facebook a autorului

(Mă bucur că l-am găsit pe Roald Dahl pe lista orientativă de autori din noua programă pentru clasa a 3-a, în uz din acest an școlar).

luni, 28 septembrie 2015

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus (12)


foto din arhiva personală
 Despre școala ca spectacol

„Spectacolul“ e numitorul comun în orice profesie – că eşti preot, avocat, profesor sau actor. Trebuie să ştii să reţii atenţia. De aceea eşuează şcoala, pentru că mai mulţi oameni de catedră îi plictisesc pe elevi, în loc să le captiveze atenţia la ore, cu resursele pe care le au la îndemână.”

Despre olimpici

 
”Se plâng că trag toţi profesorii de ei. Toţi îi cheamă la olimpiade, împinşi şi de părinţi, desigur. Au toţi pretenţia, părinţi şi profesori, ca elevii să aibă nota maximă, la toate materiile. O elevă mi-a şi scris: Uitaţi, eu sunt o elevă de nota 10 pe linie şi veţi zice că trebuie să fiu fericită, dar vă spun că sunt nenorocită, pentru că îmi dau seama că n-am făcut nimic pentru sufletul meu“. Acesta e potretul-robot al elevului foarte bun de azi. Şi asta pentru că mulţi profesori trăiesc cu mentalitatea că disciplina pe care ei o predau este singura pe care trebuie să o înveţe elevul. Or, elevul se vede în situaţia de fiinţă oprimată, trăisc o stare de depresie, de stres. Pur şi simplu, se îmbolnăveşte. E important să ştie care sunt metodele alternative de învăţare, să vorbească cineva cu ei, nu să primească răspunsul: „Vă rog să nu mă întrerupeţi că-mi pierd şirul ideilor“.

O problemă marca Solomon Marcus

 
”...le-am propus elevilor, problema următoare. Gândiţi-vă la cuvântul „punct“. V-aţi întâlnit cu el şi în aritmetică, şi în geometrie, şi în algebră. V-aţi întâlnit cu el şi când aţi învăţat ortografie, gramatică, şi în literatură, în poezie. La muzică! Sau la fizică – „punctul material“. Până şi în tot felul de vorbe ca „l-am pus la punct“. Ei bine, i-am rugat să se gândească la toate aceste manifestări ale punctului şi să-mi spună ce au în comun, dar şi cum sunt diferite. Prima reacţie a fost: „Dar noi n-am făcut aşa ceva la şcoală...“


sursa: interviu ”Adevărul”

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Ascultăreața


I-am întrebat pe copii ce le place la doamna învățătoare și iată răspunsurile, cât un manual de pedagogie, căci despre asta e vorba în educație, cu ”ascultărețe” schimbăm școlile, restul sunt povești:

Doamna este bună, e ASCULTĂREAȚĂ, dacă ne dă o fișă vine la fiecare și explică, dacă te bate cineva, ea rezolvă tot.Nu e grăbită, cu cât noi nu știm, ea stă mai mult, mai mult” (Radu).

E deșteaptă, e frumoasă, poartă ochelari doar când citește, răbdătoare, adică nu ne forțează, când nu înțelegi, o întrebi, se poartă frumos cu noi, te duci cu drag la școală, eu n-am avut nicio absență din clasa 1 până acum” (Dani).

Ne explică tot ce nu înțelegem, când ne încurcăm ne ajută, este o fire amuzantă, face joculețe cu noi unde nu înțelegem, ca să ne fie mai pe înțeles” (Maria).

E bună cu noi, muncește cu noi, ne învață, nu ne lasă la greu, ne explică, e o învățătoare foarte muncitoare cu noi” (Daria).

(interviuri luate în august 2015, în cadrul unui proiect de promovare a profesorilor merituoși)


vineri, 25 septembrie 2015

A mea e în grădină

Big Magic a apărut acum trei zile și e despre cum să trăiești o viață mai creativă, despre cum să găsești un echilibru între ce faci pentru suflet și ce faci ca să îți câștigi existența și despre cum să descoperi ”nestematele ascunse” în tine. Despre cum să faci tot mai mult loc în viața ta lucrurilor care îți plac și care te inspiră, ”muzei” tale, pe care n-o găseși neapărat în artă sau în scris, ci poate în grădină (da!!) sau în bucătărie sau în magazia de lângă casă sau în aparatul foto  sau în rucsacul de călătorie sau....
Și, desigur, o promovare foarte creativă!

miercuri, 23 septembrie 2015

marți, 22 septembrie 2015

Vorba de educație - o școală prietenoasă cu părinții


Nu doar copiii trebuie să vină cu drag la școală, ci și părinții lor. Când dau de uși deschise și disponibilitate la dialog, când se simt bine primiți și implicați, vă spun (din experiență!) că părinții ar putea deveni parteneri de încredere, așa cum se cuvine, dacă vrem ca mesajele educaționale pe care le primesc copiii să nu fie unele contradictorii. O școală prietenoasă cu părinții are un loc unde aceștia se pot întâlni, o sală a părinților sau măcar o masă cu două scaune pe holul școlii.

Într-o școală prietenoasă, părinții  sunt informați despre ce se întâmplă în școală ( eu am făcut-o printr-un buletin informativ lunar trimis pe mail), sunt consultați când au loc schimbări  și  când se iau decizii importante pentru copii.

O școală prietenoasă aude ”vocea părinților”, le cere părerea despre  lecții, profesori, activități și ce se mai întâmplă cu copiii lor (”prieteni critici”, de încredere, cum altfel?).

Într-o școală prietenoasă ședințele cu părinții sunt mai puțin formale, nu se stă în bănci, ci pe scaune așezate în cerc, agenda e anunțată din timp, nu se fac publice notele și năzdrăvăniile fiecărui copil (despre acestea se vorbește în întâlniri individuale), ci se discută despre problemele generale ale clasei, cum a fost, cum o să fie, despre ce și cum o să se învețe și unde e nevoie de ajutorul lor, uneori se lucrează pe grupe și se dau soluții la problemele clasei.

Un colt al părinților amenajat simplu, pe holul unei școli - foto din arhiva personală
O școală prietenoasă cu părinții  știe cât sunt aceștia de valoroși și îi cheamă la școală să le spună copiilor poveștile lor despre meserii, succes, muncă și pasiuni sau îi lasă pe ei să organizeze tot felul de activități în afara clasei, că doar se pricep. Iar când nu o fac, școala îi mai și învață – cum să comunice cu copilul,  cum să îi fie alături  în anii de învățătură, cum să îl sprijine, cum mai e prin alte locuri și ce mai zic specialiștii în educație și tot așa ( școala părinților, nu?).

Și pentru toate acestea, o școală prietenoasă își apreciază părinții, le trimite din când în când câte o scrisoare de mulțumire, le dă diplome și distincții (am creat-o pe cea numită ”părintele lunii”, minunată!) îi invită la festivități, prezentări de proiecte, concursuri, seri distractive, întâlniri și evenimente.

Pentru că, așa cum se spune și s-a dovedit, chiar dacă copilul e bun, părinții sunt buni și e bun și profesorul, dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate. E nevoie de trei în această poveste. Ca să nu mai zic că unii spun că e nevoie de un sat întreg.