joi, 19 mai 2016

Final de proiect, cu film

Îmi plac proiectele care se termină și cu un film. Povestea în imagini care vorbesc e mai vie și mai convingătoare și, în plus, o poți revedea de câte ori te cuprinde dorul să mai vezi ce-ai mai făcut vreo șase luni, un an sau chiar trei din viață. Datul de culoare școlii a fost o idee de mai demult devenită realitate. E despre artă participativă în școli, despre spații școlare creative, despre copii, ONG-iști și artiști vizuali care lucrează împreună. Despre reforma din interior, cum îi spun eu, acțiuni mici, dar care contează. Povestit în 18 minute de cei care au făcut parte din el, a fost cam așa: #vorbadeeducație

vineri, 13 mai 2016

Vorba de educație - niște finlandezi



Deși sunt printre cei mai buni (sau tocmai de asta!) finlandezii schimbă periodic  curriculumul. Ca să nu rămână școala în urma lumii și noile generații de copii să vină cu drag la școală. În august 2016 va intra în vigoare noul curriculum național, regândit, actualizat, proaspăt și adaptat unei noi realități. Într-o propoziție, noul curriculum e despre bucuria de a învăța. În mai multe, e așa:  au fost reduse conținuturile, s-a schimbat proporția disciplinelor în planul lor cadru, se pune accent pe competențele transversale, pe  învățarea prin colaborare și pe bază de proiecte gândite interdisciplinar în jurul unei teme care are legătură cu viața reală. Se vorbește despre cât de important este spațiul în care învață copiii, despre învățarea personalizată și consiliere, despre evaluare ca mijloc de a-i sprijini pe elevi să progreseze și nu de a-i împărți în capabili și incapabili. Plus că fiecare copil va urma în fiecare an cel puțin un modul multidisciplinar obligatoriu, dezvoltat  și implementat la nivel local. Și, desigur, elevii să fie implicați în tot ce înseamnă planificarea legată de curriculum.

În acest weekend are loc la Ploiești Festivalul Internațional de Educație FIEdu, inițiativa Asociației Iubesc Ploieștii și a Centrului Educațional de Inspirație Finlandeză Yuppy Koti Centre din Ploiești. Succes!
 

miercuri, 11 mai 2016

Vorba de educație - spațiu flexibil

photo credits- Edutopia


Spațiu flexibil vs.șiruri de bănci, a sta pironit în aceeași bancă 6 ore pe zi vs. a putea lucra în diferite locuri din clasă sau școala ca spațiu în care copiii învață și să colaboreze, să comunice, să fie creativi și să gândească critic. Și da, dacă vrem să avem elevi mai motivați pentru învățare și mai implicați, să facem cu toții ceva să nu mai arate sălile de clasă și școlile ca acum 70 de ani. Foarte bun articolul promovat azi de Edutopia.

marți, 10 mai 2016

Vorba de educație - violența între copii

 

Văd zilnic grupuri de copii care se duc sau vin de la școală, vorbesc adesea cu profesori și cu părinți și cred că cifrele din studiul lansat azi de ”Salvati Copiii” sunt chiar mai îngrijorătoare în realitate.Și nu e de făcut iar super strategii și programe pe hârtie, ci, dacă ne pasă cu adevărat, e de acționat la fiecare părinte acasă, la fiecare clasă și în fiecare școală. Bune și recomandările de la finalul documentului.

luni, 9 mai 2016

Vorba de educație - vocea elevilor către candidați


Dintotdeauna am crezut că e bine să luăm aminte la ce spun și elevii noștri. Arc peste timp - am înființat, acum mulți ani, primul Consiliu al elevilor într-o școală din România și îmi place ce aud azi. Vocea elevilor, tot mai puternică. Semn bun.Semnați.

”Consiliul Național al Elevilor solicită candidaților la alegerile locale să considere educația o prioritate. Reprezentanții elevilor au lansat o scrisoare deschisă către candidații la alegerile locale pentru funcția de primar și consilier local prin care le solicită să își asume faptul că în situația în care vor fi aleși în funcție vor considera educația o prioritate și își vor da tot concursul pentru îndeplinirea obiectivelor solicitate în scrisoare, invitând candidații să semneze și să anunțe public asumarea obiectivelor din scrisoarea de angajament „Educația, responsabilitate și pentru comunitate”. 

duminică, 8 mai 2016

Vorba de educație - proful anului, la ei

Photo courtesy Waterbury Public Schools





























Știu că e la ei, dar, așa, ca idee și temă de reflecție. Când la finalul lunii trecute Council of Chief State School Officers din SUA au desemnat-o pe Jahana Hayes ” National Teacher of the Year” au premiat așa: profesorul care  încurajează și crede în tine, care are timp să te asculte și să vorbească cu tine după ore, îți dă cărți să citești acasă, e lângă tine când ai nevoie, îți spune mereu că poți mai mult și  îți dă un sfat exact când aveai nevoie de el ca destinul tău să o ia pe altă cale. Mai bună.

As a teacher, I am always reflecting on my practice. Did a lesson go as I thought it would? (They rarely do.) Where did students struggle, and where did they succeed?”

”Through all of the hardships and struggle, when I stand in front of my classroom, I see nothing but promise in the faces of the students looking back at me.”

vineri, 6 mai 2016

Artă participativă în școli

 A fost lansată săptămâna trecută și, curând, va fi disponibilă și online. Lecțiile unui proiect de succes sau despre cum schimbăm spațiul școlii și cum îl facem mai colorat și mai prietenos, implicându-i pe copii în programe de artă participativă.