vineri, 8 decembrie 2017

Cum aducem un pic de Crăciun și în școală




Îmi amintesc cu plăcere cum era la școală în săptămânile din decembrie, premergătoare vacanței de iarnă. Pe lângă orele de curs și teze, se simțeau în școală și zumzetul și starea de bine pe care le aduc sărbătorile de iarnă. Era vremea când se pregăteau serbările, se monta Poșta Crăciunului, se ascultau colinde în pauze, copiii făceau felicitări de sezon pentru prietenii și colaboratorii școlii, se împodobeau brazi în cancelarie și în clase, se pregăteau daruri pentru  campania umanitară. Nu știu cum, dar era timp pentru toate, poate pentru că știam să ne organizăm și fiecare avea de făcut câte o bucățică și poate pentru că reușeam, de cele mai multe ori,  să ne simțim bine împreună.

Pentru cine dorește să aducă un pic din spiritul Crăciunului în școală, în aceste săptămâni, iată câteva idei:

Poșta Crăciunului

Confecționați, din ce aveți la îndemână, carton, lemn etc., o cutie poștală mare pe care scrie Poșta Crăciunului și pe care o amplasați într-un loc accesibil pentru toată lumea din școală. Copiii care doresc  să facă asta pun în cutia poștală mesaje de Crăciun sau felicitări simple, făcute de ei și destinate colegilor de școală, profesorilor și personalului administrativ. Felicitările/ mesajele vor avea scrise numele destinatarului și clasa de ex., Irina , cls. A 6A.Corespondența va fi ridicată în fiecare dimineață de 2 poștași - copii  de la o clasă cu o căciuliță roșie pe cap (se va face o programare în acest sens), va fi pusă într-un sac poștal (ceva simplu, gen o plasă de pânză, cu un simbol de Crăciun pe ea)  și distribuită la destinatari.


Serata de Crăciun

Se poate organiza într-o sală frumoasă din oraș sau într-un spațiu  generos din școală, ornat discret de sărbătoare  cu un brad împodobit și amenajat pentru un astfel de eveniment, cu locuri unde să se poată sta, cu un lampadar pentru a crea o atmosferă de specială. Spectacolul  e doar cu cântece de sezon și e susținut de copiii care cântă la un instrument, de corul școlii, de soliști sau grupuri vocale.

Felicitări de Crăciun

Se fac la clase, din hârtie, carton, sclipici și lipici și textul se scrie de mână. Chestii simple, gen un brăduț sau glob. Prietenii, partenerii  și colaboratorii școlii vor fi încântați să primească o felicitare hand made, făcută cu suflet. Le puteți trimite foștilor profesori/ alți angajați ai școlii, inspectorilor, celor de la primărie, ONG-urilor cu care colaborați,  celor din asociația de părinți etc.

Un brad mai altfel

Unui brad mai altfel îi stă bine în holul de la întrarea în școală. Poate fi făcut din cărți așezate în formă de brad, din mesaje de Crăciun/ gânduri pentru noul an scrise pe hârtie colorată de toți elevii și profesorii școlii și lipite pe o hârtie în formă de brad prinsă pe un perete sau agățate pe un suport de lemn în formă de brad.Sau din hârtie verde, pe care se lipesc tot felul de mici podoabe făcute de toți copiii școlii.


 

Campania de caritate

O colegă profesoară se ocupa în fiecare an cu pregătirea unei acțiuni de caritate la nivelul școlii și strângerea unor cutii/ pachete cu mici cadouri care se donau la un orfelinat/ o casă de copii din zonă. Copiii și părinții care doreau să se implice în această activitate pregăteau darurile acasă și le aduceau frumos împachetate  la școală unde se organiza apoi distribuirea lor. Puteau fi jucării, haine mai vechi, dar curate și călcate, dulciuri, fructe etc.

Xmas party pentru tot personalul

Ne întâlneam cu toții (profi, secretară, contabilă, femei de serviciu, paznic și fochist etc.) într-o seară, la un restaurant,  mâncam împreună și dansam. Întâlniri de acest gen dezvoltă comunitatea profesională a școlii.

Coronițe de Crăciun pe uși

Fiecare clasă își decorează ușa cu o coroniță făcută de copiii clasei respective, nu cumpărată.

Serbarea de Crăciun

Noi făceam una mare, cu toată școala, copii, profesori, invitați, părinți, bunici, tot cartierul, era un fel de eveniment așteptat un an întreg. Ce era altfel era faptul că scenariul era făcut de un grup de elevi talentați care prezentau și spectacolul. Într-un an a fost ceva de genul acasă la Moş Crăciun- Moşul nu e acasă, spiriduşii își fac de cap, desfac cadourile din camera Moşului, fiecare cadou este de fapt un număr de serbare.Serbarea avea loc în sala de sport a școlii, care era ornată de sărbătoare.

Un anume colind 

În fiecare an, de Crăciun, noi, profesorii, învățam toți un colind și îl cântam la serbarea pe școală, în fața copiilor și a părinților și împreună cu ei. 

foto din arhiva personală
Succes !😊
(acest articol face parte din seria de idei mici pentru schimbări mari, care nu sunt vorbe și teorie, ci vin din experiența personală în domeniul educației, sunt încercate și au avut succes)

marți, 5 decembrie 2017

Vorba de educație - nimeni, vreodată


Cred că nu ne-a mulțumit nimeni, vreodată, așa de frumos: „Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cele cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii.
Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.” ( Maiestatea Sa Regele Mihai I al României, 25.10.1921 - 5.12.2017) #vorbadeeducație

Cum să organizezi o vizită în școala ta


foto din arhiva personală - vizită la o școală din Reggio Emilia, Italia

O vizită în școală poate fi făcută de colegi din alte școli, de autorități educaționale, de persoane din alte țări, de potențiali sponsori, de reprezentanți ai unor asociații, fundații, instituții etc. Vizitele pot fi diferite ca durată și ca scop și, dacă sunt pregătite și se desfășoară în condiții bune, sunt o ocazie de a face cunoscute practicile valoroase din școală și de a-i crește prestigiul în comunitatea educațională.
  
Inaintea vizitei:
 
·       stabiliți cu vizitatorii data, durata, numărul de persoane și scopul vizitei;
·       stabiliți o persoană care să coordoneze activitatea;
·      anuntați vizita: la avizier, în cancelarie, în graficul de activități, la panoul info pentru elevi, la secretariat, la administratie, la bibliotecă, la elevii de serviciu etc.;
·       scrieți un mesaj scurt de bun venit într-un loc vizibil la intrarea în școală;
·       realizați un program pe ore al vizitei pe care să-l oferiți vizitatorilor și să-l afișati în cancelarie;
·       pregătiți ecusoanele de vizitator;
·     stabiliti persoana care va conduce vizitatorii prin școală (poate fi și un elev cu bune abilități de comunicare, implicat în activitățile școlii);
·       stabiliți un traseu pentru vizită;
·       stabiliți / amenajați o sală pentru  primire și pentru discuții;
·       pregătiți materialele promoționale ale școlii (mape, pliante, broșuri, casete video, cărți de vizită etc.);
·       pregătiți  cafea / ceai / apa minerală / sucuri de fructe / fursecuri;
·       asigurati-vă că la grupurile sanitare există săpun, șervețele etc.;
·    dacă vizitatorii petrec mai multe zile în localitatea respectivă, rezolvați probleme de cazare și masă; eventual, pregătiți un program pentru timpul liber: teatru / operă / cina la un restaurant cu un specific deosebit;
·       pregătiți aparatul foto / camera video, dacă doriti să ,,imortalizați” evenimentul;
·       dacă sunteți directorul școlii, asigurați-vă că directorul adjunct sau un coleg din Consiliul de administratie este gata să preia și să rezolve în locul dumneavoastră orice situații urgente care s-ar putea ivi în timpul vizitei.

In timpul vizitei

Primirea oaspetilor:
·       poate avea loc în cancelaria școlii sau în sala pe care ați pregătit-o special pentru această vizită și poate să dureze 15 - 20 minute;
·       prezentați  gazdele / colegii dumneavoastră;
·       prezentați programul vizitei;
·       oferiți vizitatorilor cafea / ceai;
·       dați ocazia vizitatorilor să schimbe câteva cuvinte cu colegii dvs.

Turul scolii
·  e bine să-l realizați după un traseu prestabilit, în care să includeți aspectele relevante / de succes ale    activitătți școlii;
·   includeti în tur săli de clasă, biblioteca, sala de resurse/computere, sala de sport, cabinetul de consiliere, sala parintilor etc.;
·   în timp ce parcurgeți traseul, oferiți vizitatorilor date relevante despre școală, aspecte deosebite care să le capteze atenția, legate de misiunea și politicile școlii, elevi, părinți etc., raportându-vă la fotografii și materiale afișate pe holuri / în clase;
·   asigurați-vă că durata turului nu depașește o oră.

Asistenta la ore de curs / lectii

·   dacă grupul de vizitatori este mare, se poate asista la mai multe lecții simultan, în funcție de interese;
·  dați vizitatorilor o schiță a planului de lecție  care să cuprindă:  tema, obiectivele/competențele vizate, desfășurătorul pe scurt al lectiei;
·     la finalul lectiei, facilitați un scurt dialog între elevi și vizitatori;
·    la ieșire, pe o coală de flipchart pusă pe ușa clasei, vizitatorii pot scrie o impresie / un mesaj / un scurt comentariu despre lecția la care au participat.

Intâlniri cu cadre didactice

·    se pot organiza în diferite spații ale școlii, în functie de mărimea grupului de vizitatori;
·   pentru grupuri mai mari, întâlnirile se pot organiza pe domenii de interes: activitate educativă, relația cu părinții, consiliul elevilor etc.;
·  este important să se așeze mobilierul în așa fel încât să se creeze posibilitatea dialogului  (de exemplu,  scaunele așezate în semicerc, așezare în jurul unei mese rotunde etc.);
·    pentru adunarea ideilor / întrebărilor folosiți un flipchart;
·   provocati și promovați o discuție sinceră, care să fie un prilej de împărtășire de experiențe;
·   pentru prezentări, folosiți videoproiector, laptop etc.

Intâlniri cu elevii

· astfel de întâlniri sunt în mod deosebit apreciate de vizitatori, deoarece ele pot fi relevante pentru curriculumul ascuns al școlii și atmosfera generală din școală;
·  facilitați o discuție liberă, în care vizitatorii pot adresa întrebări legate de aspecte care îi interesează;
· la întâlnire invitați elevi cu activități de succes în diferite domenii, implicați activ în viata școlii (nu neaparat cu notele cele mai mari!): reprezentanți ai Consiliului elevilor, redactori ai revistei școlii, organizatori de serbări, membrii clubului de teatru, inițiatorii unor campanii de ajutor social etc.
·   e bine ca elevii invitați la astfel de întâlniri să aibă foarte bune abilități de comunicare și relaționare, un nivel al stimei de sine ridicat, să aibă sentimentul apartenenței la comunitatea educațională a școlii;  

Finalul vizitei
· rugați vizitatorii să scrie câteva impresii despre vizită în Cartea vizitatorilor; în cazul unor vizite de o zi ce au cuprins activitati variate, le puteti cere vizitatorilor sa scrie la finalul zilei un scurt eseu de cinci minute intitulat” O zi la Școala X”;
· oferiți vizitatorilor mape de prezentare / pliante / broșuri / buletine informative / alte materiale promoționale ale școlii;
·   oferiți cărți de vizită cu numele directorului, adresa școlii, telefonul / faxul / adresa de e-mail;
· dacă doriți extinderea colaborării, rugați vizitatorii să vă lase nume, adrese și telefoane de contact.

ATENTIE!

 

Ø  Nu faceți din eveniment prilej de teamă pentru elevi, de stres pentru profesori și personalul administrativ! Vizita trebuie să decurgă în ritmul firesc al școlii.

Ø  Evitați festivismele și regizările care pot compromite un astfel de eveniment. Niciodată, în nicio situație, nu pregătiți dinainte elevii în legătură cu ce să spună, cine să spună, ce să nu spuna etc.!

Ø  In prezentarea școlii sau a unui aspect din activitatea școlii nu citiți un material redactat anterior: este artificial, monoton și poate transmite mesajul că dumneavoastră  nu cunoasteți prea bine ceea ce prezentați.Vorbiți liber!

Ø  Nu vorbiți despre un anume aspect foarte mult și fără a folosi un suport vizual (de exemplu, arătați spre o fotografie și relatați ceva legat de școală)!

Ø  In timpul prezentării, afișati o atitudine prietenoasă, zâmbiți, aveți umor în relatare și răspundeți la eventualele întrebări!

Ø  Dacă experiența școlii dumneavoastră este mai bogată decât cea a vizitatorilor, nu vă laudați prea tare.Nu e politicos nici să vă autocompătimiți și să vă plângeți de lipsurile și problemele pe care le aveți!

Ø  Dacă intrați în clase în timpul orelor, cereți permisiunea profesorului care are oră să întrerupeți și prezentați oaspeții, pe profesorul respectiv și clasa în care vă aflați. Stați doar câteva minute pentru a nu deranja. In general, prezentați-i cu nume și funcție pe toti colaboratorii dvs. cu care vizitatorii iau contact. (Dvs. nu sunteti singura persoană importantă din școala!)

Ø  Comportați-vă ca o gazdă amabilă și arătați disponibilitate pentru  a rezolva problemele vizitatorilor.
    Dupa vizită
·   organizati cu cadrele didactice implicate o scurtă ăntrunire pentru a citi impresiile vizitatorilor, a identifica punctele tari și punctele slabe ale vizitei;
·   îndosariați toate materialele legate de vizită imediat după ce vizita s-a încheiat; nu amânați pentru că nu veți mai găsi ușor timpul necesar;
·    dacă vizita este una foarte importantă prin poziția / renumele vizitatorilor, mediatizați evenimentul în presa locală;
·     mentionati vizita în Raportul de activitate semestrial;
·  informați colegii / personalul administrativ despre impresiile vizitatorilor și lăudați modul în care și-au îndeplinit responsabilitățile.

 Succes !😊
(acest articol face parte din seria de idei mici pentru schimbări mari, care nu sunt vorbe și teorie, ci vin din experiența personală în domeniul educației, sunt încercate și au avut succes; e un text pe care l-am scris pentru publicația „Managementul evenimentelor educaționale”, British Council, 2013)

vineri, 1 decembrie 2017

Un Andrei special, despre educație

foto (din arhiva personală) dăruită de către actorul Alexandru Sinca, un fost elev de-al meu, care a lucrat cu Andrei Șerban

Într-un excelent interviu realizat de Dana Gonț, un Andrei pe care îl admir mult, regizorul Andrei Șerban, ne spune și ce ar schimba în educație pentru ca școala să dezvolte nu doar mușchii minții, ci și pe cei ai emoției: „această memorizare robotică, care nu face decâ să ne dezvolte automatismul și mecanicitatea și care a făcut, de fapt, ca imaginația să fie din ce în ce mai restrânsă, ca spiritul nostru să fie din ce în ce mai puțin căutător; ar trebui, dimpotrivă, să ne deschidem mai mult, să căutăm mai mult, să ne întrebăm mai mult și să cerem mai mult, să fim din ce în ce mai puțin mulțumiți cu niște răspunsuri automate, care ne sunt date de către școală, societate și așa mai departe.

marți, 28 noiembrie 2017

De prin școli


Din seria idei mici pentru schimbări mari - în aceste zile, la școala din comuna Alexandru Odobescu din județul Călărași elevii de gimnaziu le citesc colegilor mai mici. Astfel de activități sunt mai mult decât binevenite, căci e bine pentru toată lumea: copiii interacționează și astfel se dezvoltă comunitatea școlară, cei mici au un exemplu mai ușor de urmat, pentru că nu vine de la un adult, ci de la cineva un pic mai mare ca ei, iar cei mari învață să fie mai responsabili.Bravo!



(foto credits - pagina de facebook a școlii)

miercuri, 15 noiembrie 2017

Comunitatea profesională într-o școală



Schimbarea în educaţie necesită formarea la nivelul şcolii a unei comunităţi profesionale care să permită instituţionalizarea practicilor inovatoare şi creşterea performanţelor. 

In şcolile în care comunitatea profesională este una puternică, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac  eforturi comune pentru ca fiecare copil să progreseze.

Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii care ţin atât de structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii în care profesorii se pot întâlni, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, proceduri de comunicare), cât și de resursele umane (relaţii bazate pe încredere şi respect, prezenţa unor directori suportivi, practicarea unui management participativ).

O comunitate profesională într-o școală nu se creează peste noapte, e nevoie de timp și intervenții bine planificate care să vizeze acest scop, e ca un puzzle care se construiește pas cu pas.

În acest sens, din experiența mea de directoare de școală, le recomand managerilor școlari următoarele:

·       să aloce în programul școlii timp pentru întâlniri şi discuţii despre situații întâlnite la clasă sau în școală (de exemplu, noi ne întâlneam cu învățătoarele lunea, în pauza mare, la o cafea, pentru a vorbi despre ce aveam de făcut în săptămâna care începea);
·       să instituționalizeze la nivelul colectivului de profesori practica împărtășirii de experiențe, observării reciproce a unor lecții și furnizării de feedback ( noi aveam o activitate  regulată numită „Arată și spune”, Show&Tell, o văzusem la o școală din UK -cine avea ceva deosebit de arătat colegilor îi invita la clasă și le arăta-putea fi o metodă pe care o utiliza cu succes, un proiect realizat cu copiii etc.);
·       să amenajeze spaţii prietenoase în care profesorii se pot întâlni înainte sau după ore (chiar cancelaria poate fi un astfel de loc, dacă mai punem acolo o canapea, o masă rotundă etc.);
·       să aloce roluri şi responsabilităţi interdependente, care să îi pună pe profesori în situația de a lucra în echipă pentru a pregăti și derula activități sau pentru a elabora diverse materiale;
·       să organizeze structuri de comunicare, gen întâlniri regulate, poşta electronică, newsletter ( e de folos și un flipchart în cancelarie, cu informații și anunțuri despre ce se întâmplă în școală);
·       să dezvolte cu colegii relaţii bazate pe încredere şi respect;
·       să organizeze activități de dezvoltare profesională la care să participe toată echipa de profesori ai școlii/ grupe de profesori;
·       să creeze oportunităţi de socializare în școală și în afara ei (îmi amintesc că noi sărbătoream împreună diverse evenimente sau organizam o petrecere de Crăciun la care venea tot personalul școlii).


Succes!😊
(acest articol face parte din seria de  idei mici pentru schimbări mari, care nu sunt vorbe și teorie, ci vin din experiența personală în domeniul educației, sunt încercate și au avut succes)