marți, 9 decembrie 2014

Întâlnirea cu clasa

Întâlnirea cu clasa este o practică de lucru pe care am introdus-o în școlile cu care am lucrat și pe care o recomand a fi folosită, cu precădere, la grădiniță și la clasele primare, ca modalitate de a construi comunitatea clasei, de a dezvolta coeziunea grupului de copii, de a cunoaște elevii și de a da șansa fiecărui copil să își exprime un punct de vedere.


foto credits: http://blogs.yis.ac.jp/cowdyt/
O astfel de întâlnire:
- se desfășoară cu elevii așezați în cerc pe podea sau pe scaune;
- se foloseste în mod regulat ( de ex., lunea dimineața), dar destul de flexibil cât să mențină interesul copiilor;
- are loc pe baza unor reguli stabilite de comun acord cu copiii ( (nu întrerupem, nu râdem de ce spun ceilalti colegi, vorbim când ne vine rândul etc.);
- e o ocazie pentru a găsi împreună soluții la o problemă a clasei;
- dezvoltă spiritul de echipă și abilitățile de ascultare activă.

foto credits:http://character.org/
Discutia se poate concentra și pe o idee, un concept sau o problemă și se focalizează asupra sentimentelor trăite în situațiile respective.


Iată și câteva exemple de teme ce se pot discuta cu elevii așezati în cerc:

Sunt cel mai fericit când...
Aș dori să pot face…

Mă simt așa furios când…
Cel mai bun lucru în școală este…
Dacă aș fi profesor, aș…
Cel mai bun lucru acasă este...
Uneori mă sperii când...
Sunt priceput la…
Mi-e greu când...
Imi place să...
Aș dori ca adulții să ...
Aș vrea să schimb...
Prietenul meu cel mai bun este...

Dacă vă place acest tip de activitate și o introduceți în școala voastră, dați de știre aici să vă facem cunoscuți și să vă primim în comunitatea școlilor prietenoase creată pe acest blog 😊. Succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu