Yuval Noah Harari pune evenimentul de ieri în context istoric și global. În interviul „America s Future Under Trump”vorbește înțelept, pertinent și clarificator, lumea se schimbă și nu în bine. Dacă știm unde ne află, întrebarea e ce mai putem face? Las mai jos fragmente din interviul dat de Harari pe acest subiect:
„Sloganul „Make America great again” sau cel cu „America first” nu au nicio bază, America este great, este pe locul 1, este cea mai puternică, cea mai bogată și cea mai înarmată țară din lume.
Trump și susținătorii lui au și idei bune despre cum să prospere USA, dar când vine vorba despre probleme majore ale omenirii ei nu au nicio soluție. Dacă îi întrebi ce veți face cu schimbările climatice ei, spun că nu există schimbări climatice. Ignoră și neagă problema pentru că nu au soluții.
La începutul sec. 21 aveam o ordine globală stabilă, o lume cât de cât așezată, care acum se destramă și se îndreaptă către haos, iar Trump și susținătorii lui nu au nicio sugestie despre cum să rezolve această problemă. Viziunea lor despre lume este cea a unei rețele de fortărețe, așa cum este și viziunea lui Putin sau a lui Orban. Toate chestiile astea cu cooperare internațională, valori universale nu le plac, pe ei îi interesează doar națiunea lor, fortăreața lor, înconjurată de ziduri înalte, economice și culturale. Am fost aici mii de ani, mii de ani omenirea a fost o rețea de fortărețe și știm unde ne-a dus acest lucru. Fiecare fortăreață vrea un pic mai multă prosperitate, un pic mai multă securitate, un pic mai mult pământ pentru sine, în detrimentul vecinilor. Iar vecinii, la rândul lor, vor și ei mai multă prosperitate, mai multă securitate și mai mult pământ și atunci încep să se lupte între ei. Și așa încep conflictele, războaiele și cursa înarmării.
La începutul sec 21, pentru prima oară în istorie, guvernele cheltuiau mai mult pe sănătate decât pe înarmare și asta a fost o mare realizare a omenirii. Nu a fost un miracol, s-au făcut eforturi de către multe state, s-a muncit pentru asta, să se clădească un sistem internațional, bazat pe valori pe universale, pe reguli și norme. Nu a fost perfect, desigur, erau probleme în lume, dar era ce putea fi mai bun. Statele se simțeau sigure, pentru că regula numărul 1, cea mai imporantă, acel tabu al omenirii nu fusese încălcat – dacă ești mai puternic, nu cucerești, nu invadezi și nu anexezi alt teritoriu. Acest tabu este azi încălcat în tot mai multe locuri din lume, în Ucraina, de exemplu, unde Putin face asta doar pentru că poate și e puternic. Un imperialism de modă veche revine în lume și aceasta este cea mai importantă problemă politică în ziua de azi. Dacă această tendință se va dezvolta, vor crește din nou bugetele pentru înarmare.
Ce soluții dau persoane precum Trump? Niciuna. Deci, nu au soluții pentru problemele legate de ecologie, pentru destrămarea ordinii internaționale și nici pentru AI, cea mai puternică putere tehnologică, care poate scăpa cu ușurință de sub controlul nostru.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu