duminică, 24 ianuarie 2016

Vorba de educație - top 10 pentru 2020



Dacă îmi amintesc că acum vreo 15 ani mergeam la poșta din oraș să trimit un fax, care era cel mai rapid mod de comunicare pe vremea aceea, iar azi aproape că nu mai putem funcționa din punct de vedere al profesiei fără smart phone, parcă îți vine să crezi ce spune raportul Future of Jobs  al World Economic Forum, dat publicității acum o săptămână - că prin 2020  vom avea a 4-a revoluție industrială și mulți roboți și altfel de companii și multe schimbări pe piața muncii.

Știam că se estimează că 65% dintre copiii care intră acum în școala primară  vor ajunge să aibă joburi care nu există astăzi. Aflu din chartul WEF cu top 10 abilități cerute pe piața muncii în 2020 că ar trebui să îi învățăm pe copii, în primul rând, să rezolve probleme complexe, să gândească critic și să fie creativi ( iar îi dăm dreptate lui Sir Ken Robinson, creativitatea a urcat pe locul 3!). Și mă întreb când și cum  o să începem să facem și noi asta prin școli. Că oricum e prea târziu. 2020 e doar peste patru ani.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu