vineri, 16 septembrie 2016

Vorba de educație - excelență sau echitate?

În aceste zile are loc primul summit al Atlantic Rim Collaboratory, iar prezentarea lui Pasi Sahlberg e una care merită văzută. Așadar, excelență sau echitate în educație? Le putem avea simultan sau trebuie să o sacrificăm pe una în favoarea celeilalte? Le putem avea pe amândouă în același timp, răspunde Pasi, mai ales că sunt 5 țări (Estonia, Japonia, Coreea, Canada, Finlanda) care au ajuns deja în „Raiul educațional” în care și calitatea e înaltă, și echitatea e cât cuprinde. Aceste țări au fost foarte eficace în ceea ce privește modul în care au cheltuit resursele pe care le au, de exemplu, Finlanda are o politică publică referitoare la discriminare pozitivă în ceea ce privește finanțarea și alocarea resurselor, adică dau mai mulți bani școlilor care au nevoi mai mari. Au și programe de calitate de educație timpurie și pun în centrul demersului educațional starea de bine ( well being) și fericirea copiilor. 

Restul sistemelor, fie sunt departe, în jos, fie încearcă să se apropie și sunt pe”stairway to Heaven”, fie chiar „are knockin' on heaven's door”, așa cum fac Olanda și Elveția. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu