luni, 7 noiembrie 2016

Ce zice monitorizarea CE


Azi CE a dat publicității Monitorul educației și formării 2016 cu rapoarte pentru fiecare țară și analize obiective, ca să știm pe unde suntem și ce ar fi de făcut. Pentru România, sunt menționate următoarele aspecte principale:
1.România își modernizează programa școlară în direcția învățării bazate pe competențe;

2. Părăsirea timpurie a școlii a continuat să crească în 2015 și are a treia cea mai ridicată valoare din UE. Elevii din mediul rural, din familiile sărace și romii sunt în special expuși riscului de abandon
școlar și de sărăcie educațională;

3.Este de așteptat ca participarea la învățământul preșcolar să crească în urma introducerii tichetului social pentru copiii din familiile sărace;

4. Ponderea absolvenților de studii superioare a crescut, astfel încât aceasta este în prezent foarte aproape de obiectivul național, dar este în continuare una dintre cele mai scăzute din UE, iar asigurarea relevanței învățământului superior pentru piața muncii este o provocare;

5. Calificările și programele de studii pentru educația și formarea profesională (EFP) nu sunt adaptate suficient la nevoile pieței forței de muncă, iar participarea adulților la procesul de învățare pe tot
parcursul vieții este cea mai scăzută din UE;

6. Deși s-au înregistrat unele îmbunătățiri, cheltuielile publice destinate educației continuă să fie foarte scăzute.

Interesant de comparat cu Raportul de monitorizare de anul trecut și de văzut ce măsuri s-au luat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu