miercuri, 29 iulie 2020

Cum să faci față pandemiei - sfaturi pentru directori, inspectori și minister de la UNICEF

Azi vă prezint un material excelent, elaborat de consultanți internaționali UNICEF și tradus în lb. română, pe care factorii de decizie de la nivel local, regional şi național ar trebui să îl parcurgă și să își ia notițe, dacă doresc să planifice coerent reînceperea cursurilor și să recupereze pierderile în învățare cauzate de închiderea şcolilor în primăvara acestui an. 

Mi se pare extraordinar faptul că raportul nu le indică directorilor de şcoli şi funcţionarilor sistemului educaţional cum să desfășoare activităţi sau să implementeze strategii specifice, ci propune un set de întrebări la care aceștia trebuie să (își) răspundă, pe termen scurt, mediu și lung. Un set de sfaturi de adaptat de fiecare la nivel local.

Apoi, ideea de bază este că TOȚI copiii trebuie să beneficieze de educație incluzivă de calitate, dar e nevoie de focalizare pe categoriile dezavantajate și marginalizate pe parcursul şi după fazele de izbucnire şi de recuperare în urma pandemiei de COVID-19. 

Așa cum se menționează în document, sistemele de învăţământ trebuie să analizeze, să planifice, să dezvolte, să revizuiască şi să susţină strategii și planuri de acțiune în patru domenii critice interconectate:

1. Accesul la educaţie
2. Educaţie incluzivă de calitate
3. Stare de bine (sănătate mintală şi asistenţă psihosocială)
4. Şcoli sigure.

Raportul poate fi citit AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu