marți, 27 octombrie 2020

Despre tezele din acest semestru

Ieri, MEN a menționat posibilitatea ca elevii să nu mai dea teze în acest semestru. Este un subiect care va naște controverse și e, din nou, foarte târziu pentru a se lua o decizie agreată de către toți factorii implicați, ținând cont că mai este doar o lună până când școlile încep să se organizeze pentru acest mod de evaluare sumativă. Dincolo de discuția dacă acest sistem de teze, adânc înrădăcinat la noi, este unul eficace sau nu, care ar trebui continuat sau nu în viitor, ne aflăm în situația de a se lua o decizie într-o perioadă de pandemie necontrolată, când aceste hotărâri sunt greu de luat.

Aș fi în favoarea tezelor în acest semestru, dacă mă gândesc că:

👍 e nevoie să intrăm, încet, dar sigur, în ritmul normal de școală, care înseamnă și rigurozitate, respectarea unor planificări și a unor regulamente (by the way, tezele sunt menționate în ROFUIP), iar pe timp de criză, recomandările pentru instituții sunt de a fi organizate și a acționa disciplinat;

👍tezele au rostul lor în învățare - de recapitulare a materiei, de evaluare a ceea ce și-au însușit elevii, de acomodare cu cerințele unui examen etc.

Aș fi împotriva tezelor, dacă mă gândesc că:

👎40% dintre copiii din zonele rurale nu au făcut școală online până acum;

👎foarte mulți copii nu au device-uri pentru a participa la orele din scenariul roșu, iar tabletele promise întârzie;

👎nu am văzut nicăieri, în nicio școală sau la niciun profesor (asta nu înseamnă că nu există!) planificări pentru recuperarea materiei din sem. al II-lea al anului școlar trecut, iar la multe discipline conținuturile din acest an se leagă de ce s-a făcut anul trecut;

👎sunt peste 3000 de școli în scenariul roșu, iar numărul lor va crește în perioada următoare;

👎nu ai, practic, cum să dai teză online, din motive lesne de înțeles, parcă văd cum circulă sau se caută răspunsurile acasă la eventuale teste date online.

În legătură cu ideea de a schimba modalitatea de a alcătui subiectele la teză (eseu la lb. română, cum s-a sugerat), nu o consider una care va funcționa, pentru că, dacă schimbi modul în care faci evaluarea, trebuie să schimbi și modul în care faci predarea, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sper ca, până la urmă, decizia care se va lua să fie una agreată de cei mai mulți elevi (trebuie întrebați neapărat și ei!) și profesori, iar consultarea să fie una reală, amplă și făcută cu bună credință, nu doar pentru imagine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu