Mă uit acum la un reportaj despre o școală din mediul rural, cu toalete în curte, curățate după fiecare folosire de către femeia de serviciu, cu un furtun de apă. O școală fără mai nimic din ce îi trebuie, cârpită, pe ici pe colo, din donațiile unor asociații. Din păcate, sunt multe astfel de școli în România, țara unde un grup de interese propune o nouă lege a educației în care, ce să vezi, strălucește doar excelența.
Nu există în lege aplecare și interes pentru copiii și școlile din comunități dezavantajate, nu există o viziune asumată de a schimba modul de intervenție în aceste zone, deși se știe, de ani buni, că de aici vin cele mai acute probleme ale sistemului de învățământ - o rată foarte mare de părăsire timpurie a școlii (15,6% față de 9,9% media UE), abandon școlar ridicat sau procentele zero sau foarte mici de promovare a examenelor.
Ar fi fost de dorit să vedem în lege un capitol special alocat sprijinului acordat școlilor cu probleme și copiilor din medii dezavantajate ( mai ale că sunt și ONG-uri care lucrează în astfel de medii și care, incredibil, susțin legea), am fi vrut să vedem că au fost gândite mecanisme de finanțare suplimentară substanțială, de intervenții intersectoriale, de asigurare cu personal calificat, cu profesori și directori buni, de modernizare a spațiilor, de derulare a unor activități extrașcolare la care, altfel, copiii nu au acces, de a da o masă caldă tuturor copiilor, mecanisme de monitorizare și evaluare a schimbărilor produse, așa cum au fost ele menționate în recomandările multor proiecte de asistență tehnică de care a beneficiat ministerul.
Nu am găsit în lege decât atât pe acest subiect, e cu „POATE” fi:
„Costul standard per elev pentru unitățile de învățământ defavorizate, stabilite anual prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFIP, poate fi suplimentat cu 25%.”(art 107)
Salutări din grădină, gând bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu