Diferența dintre București și Călărași

 

Avem rezultatele la Evaluarea Națională, un examen despre care spun de multă vreme că ar trebui desființat, așa cum a recomandat, de altfel, și OECD încă din 2017:

„Având în vedere consecințele negative ale actualelor examinări naționale asupra învățării, motivației și evoluției elevilor, este importantă creșterea calității lor. Ca o primă prioritate, România ar trebui să îmbunătățească calitatea și echitatea evaluării naționale pentru clasa a VIII-a, ținând cont de miza importantă a acesteia pentru viitorul parcurs educațional al elevilor. Pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv posibilitatea eliminării evaluării naționale pentru clasa a VIII-a.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

Mă uit la statistica potrivit căreia Bucureștiul ocupă primul loc, cu o medie generală la Evaluarea Națională de 7,68, iar județul Călărași se află pe ultimul loc, cu media 5,79. O diferență de aproape două puncte, care nu reprezintă doar un simplu clasament.

Diferența dintre București și Călărași este, de fapt, diferența dintre două Românii educaționale.

În România reprezentată de București, majoritatea elevilor au acces la școli bine dotate, la profesori calificați pentru aproape toate disciplinele, fac meditații, merg în centre educaționale și biblioteci, participă la activități extracurriculare și beneficiază de părinți care investesc timp și resurse în educația lor.

În România din Călărași, mai ales în mediul rural, mulți copii trăiesc și învață în comunități sărace, depopulate și lipsite de oportunități. Școlile se confruntă cu un deficit de cadre didactice, mulți elevi fac naveta zeci de kilometri, nu beneficiază de sprijin educațional din partea familiei și nici nu se pune problema meditațiilor, deoarece numeroase familii reușesc cu greu sau chiar nu reușesc să le asigure copiilor o masă caldă în fiecare zi. Pentru multe dintre aceste familii, grija zilei de mâine este mai apăsătoare decât preocuparea pentru educație.

Rezultatele de la Evaluarea Națională reflectă toate aceste realități. Ele măsoară nu doar nivelul de cunoștințe al elevilor, ci și diferențele de șanse dintre comunități. Acesta este unul dintre principalele puncte slabe ale sistemului nostru de educație: lipsa investițiilor suplimentare în școlile din mediul rural și absența unor politici publice coerente care să reducă abandonul școlar și să sprijine familiile vulnerabile.

Este cumplit ceea ce se întâmplă astăzi în România. Un copil nu ar trebui să aibă șanse diferite la o educație de calitate doar pentru că s-a născut într-un sat din Călărași și nu într-un cartier din București.