Ștefan Câlția, elev

foto din arhiva personală

Un elev”problemă”, cum ar zice unii, doar că el voia să vadă locuri:

”Umblam pe câmp, pe dealuri,  iubeam plantele, dacă era vreme frumoasă și geamul de la clasă era deschis, eu dispăream.”

 
”Când am terminat şapte clase, până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil. Ei!, nu mă pierdeam eu!”

foto din arhiva personală

până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9

"Am avut șansa de a avea în liceu un profesor extraordinar, Julius Podlipny, un om de o libertate și de o franchețe extraordinare (...). El îmi spunea că libertatea e în mine, că poți fi cel mai liber om în cea mai cruntă temniță și cel mai subjugat om în spațiul cel mai democratic și liber. Dacă înțelegi ce e libertatea și înveți să o gestionezi, atunci poți să trăiești bine în această lume."

”În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.”

În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

(sursa:Stefan Câlția - Locuri/pagina FB, Adevarul)

Reforma la firul ierbii este și pe facebook