marți, 10 noiembrie 2015

Vorba de educație - bani puțini pentru copii

E ușor de observat și fără a face analize și studii - banii pe care statul îi cheltuie cu copiii României sunt puțini. Dacă avem și cifre care reies dintr-o cercetare serioasă, cu atât mai bine. Prin urmare, să nu trecem cu vederea concluzia unui raport pe care l-a prezentat astăzi Organizația Salvați Copiii referitor la alocările bugetare destinate copiilor pentru educație, sănătate și asistență socială:
”Insuficiența resurselor alocate de la nivel central pentru aceste trei domenii îi face pe copiii din zonele defavorizate extrem de vulnerabili–formula de finanțare face ca bugetele alocate pentru aceste domenii să fie influențate de bunăvoința autorităților locale sau de capacitatea financiară a acestora, și nu de nevoile resimțite în comunitate. Acest lucru se poate observa mai ales după implementarea măsurilor de descentralizare a resurselor bugetare, fiind acutizate diferențele între sumele per capita la nivel local pentru aceste domenii. Astfel, date analizate arată că, în România, copiilor nu li se asigură șanse egale în accesarea serviciilor de bază educaționale, de sănătate și protecție.”

 Nici vorbă de șanse egale și o nevoie care ne apasă și așteaptă politici publice imediate, altfel iar trebuie să spunem că nu există viitor pentru mulți dintre copiii noștri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu