luni, 4 noiembrie 2019

La o VORBĂ - POVESTE despre educație - de ce ore de teatru în școli?


Foto din arhiva personală - prin anii 2000, câștigători ai Marelui Trofeu al Festivalului de teatru pentru elevi ”George Constantin” din București, în al cărui juriu au fost și Tamara Buciuceanu, Sebastian Papaiani, Claudiu Bleonț, Mihai Constantin, Victor Rebengiuc (cei doi băieți din imagine, Alexandru Sinca și Silviu Mircescu, sunt azi actori, absolvenți de UNATC București)


În școala din orășelul în care am fost cândva profesoară, am înființat un club de teatru în care, pe lângă faptul că pregăteam câte o piesă pe semestru (în lb. engleză la început, apoi în limba română), pe care o prezentam în fața colegilor și părinților, mai târziu în concursuri județene, apoi în festivaluri naționale în care am început să fim premiați (printre altele, cu Marele Trofeu al Festivalului ”George Constantin” din București), am învățat să facem lucrurile bine, să explorăm idei și contexte noi, să ne descoperim pe noi și lumea din jur.

Prin urmare, am de ce să susțin de mulți ani că ar trebui să introducem ore de teatru/ drama în școli. Din experiența personală, vă spun că astfel de activități au o contribuție unică asupra dezvoltării personale a copiilor – îi învață să comunice, să lucreze în echipă, să-și respecte diferențele, să se ajute reciproc, să asculte activ, să-și dezvolte și să-și gestioneze emoțiile, să se exprime în fața unui public.

Dacă vom avea și un curriculum/ curriculum guidelines în acest domeniu, acesta ar trebui să pună accentul nu pe elementul performare (alegerea unui scenariu, repetiții, costume, prezentarea în fața unui public), ci pe extraordinarul potențial pe care orele de teatru îl au ca experiențe de învățare și de explorare a multiplelor fațete ale personalității umane, a vieții însăși, care este de fapt teatrul.

Toți copiii care au trecut la un moment dat prin clubul meu de teatru sunt astăzi tineri de succes în diferite domenii ( deși mulți dintre ei nu aveau rezultate academice deosebite), iar trei dintre ei, care au fost în aceeași clasă la gimnaziu, ( Alexandru Sinca, Paul Diaconescu și Silviu Mircescu) au terminat UNATC București și s-au remarcat deja în filme și spectacole din țară și din străinătate.

                             💚Schimbarea în educație ești (și) TU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu