miercuri, 15 ianuarie 2020

Basmul cu Eminescu

13.01.2020, CCE Pucioasa
Acum două zile am auzit acest basm povestit magistral în fața noastră pe scenă de Ion Caramitru și mi-a plăcut.

“Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii, iar de multe ori erau izgoniţi.
 
Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
– Oameni buni!

 
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
– Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Și le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au pus să doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.

 
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu.:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
– Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
– Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
– Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

 
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.” (Geo Bogza, “Basm”) 


(text preluat de pe pagina de FB a Facultății de Litere Universitatea din București)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu