marți, 14 septembrie 2021

Ce e de făcut


 

Dacă tot greul este pe școli, dacă guvernul, ONG-urile, universitarii nu fac nimic sau fac prea puțin, cred că este nevoie de o foarte bună organizare a acestora, astfel încât să facă față valului 4. Stăm rău de tot și specialiștii în sănătate publică spun că vom fi în război și nimic nu va mai fi ca înainte.

Profesorii ar face bine (știu că le e greu, pentru că se gândesc cum să parcurgă programa și mulți dintre ei se așteaptă să li se spună ce au de făcut):

Să se vaccineze și să se testeze periodic

Să nu îi lase pe copii să se ia de mână, să se îmbrățișeze, mai ales pe cei de la clasele mici

Să îi urmărească pe copii să se spele cu săpun după folosirea toaletelor – cei de la clasele mici

Să îi pună pe copii să se dezinfecteze pe mâini regulat

Sa evite lucrul în perechi și în grup

 Să aranjeze mobilierul în așa fel încât să păstreze cât mai mare distanță între copii

Să facă obsrvații copiilor care nupoartă masca corect

Să aerisească clasa  după fiecare 20 minute

Să evite activități  în care copiii stau apropiați

Să facă ore în aer liber, cât se poate de multe

Să evalueze orele remediale  pe care le derulează ( cine și ce progres a făcut) și să contribuie la elaborarea unei scurte analize la nivelul școlii

Să ia atitudine față de ce se întâmplă

 

Directorul/ CA ar face bine ( știu că le e foarte greu, au de pregătit și proba de interviu pentru concursul de directori):

Să transmită recomandările de mai sus pe grupul de profesori ai școlii  

Să îi convingă pe profesori să se vaccineze

Să convingă părintii să fie  testați copiii la școală

Să influențeze decizia CA pentru a trece clasele online la apariția unui caz de copil sau profesor  cu Covid 19

Să decidă program scurt la clasele step by step până se reglează situația

Să monitorizeze activitatea în școală, să mearga prin clase frecvent, să observe ce se întâmplă și să ia măsuri de reglare

Să anunțe părinții despre câte cazuri există și la ce clase (pe facebook, site etc.)

Aveți grijă de voi, de copiii școlii, nimeni altcineva nu o va face!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu