duminică, 1 decembrie 2013

O istorie trăită împreună

"Cea mai periculoasă formă de manipulare căreia i-am căzut victimă a fost capacitatea mea de a mă iluziona, de a mă entuziasma, de a începe prin a avea încredere. Totul izvorând dintr-o deficiență de imaginație, din incapacitatea de a-mi imagina că celălalt este altfel decât mine. Deși repetatele experiențe și dezamăgiri ar fi trebuit să mă dezbare de această naivitate de care țineam cu dinții.Nu eram incapabilă să văd diferențele, ci mi se părea mai ușor să nu le văd decât să le accept.
Și tot ce puteam să inventez împotriva evidenței era singurătatea.....Apoi principalul lucru pe care l-am învățat după 89 a fost că dacă mă hotărăsc să-mi părăsesc singurătatea, dacă vreau să realizez ceva ce nu pot face singură – chiar dacă eu fac cea mai mare parte -, dacă vreau să colaborez și cu alții, trebuie să învăț să văd numai partea bună a celor cu care colaborez, încercând să nu o văd pe cea rea. Iar dacă nu reușesc, dacă aceasta din urmă este prea mare, să renunț la colaborare. "(Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare, Humanitas, 2013)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu