sâmbătă, 12 aprilie 2014

Generația hamburgerului emoțional (Schimbarea de paradigmă și reinventarea școlii)

Augusto Cury este un psihiatru și cercetător brazilian ale cărui cărți au cunoscut în ultimul deceniu un succes răsunător pe plan mondial.








Despre generaţia hamburgerului emoţional   


Excesul de stimuli a generat o fluctuație emoțională, fără capacitate contemplativă. Până și modelele lor de viață trebuie să aibă un succes exploziv. Vor să fie personaje importante, ca de exemplu artiști sau sportivi care cuceresc, peste noapte, faima și aplauzele. Tinerii trăiesc în generația hamburgerului emoțional. Ei detestă răbdarea. Nu știu să contemple frumosul în micile aspecte ale vieții. Nu le cereți să admire florile, amurgul, conversațiile simple.Pentru ei, totul e plictiseală.
 
Despre SGA  


Cea mai mare consecinţă a excesului de stimuli de la televizor este contribuţia la apariţia sindromului gândirii accelerate, SGA. Cei cu SGA capătă dependenţă de noi stimuli. Se agită pe scaun, au conversaţii paralele, nu se concentrează, îşi deranjează colegii. Aceste comportamente sunt tentative de a diminua anxietatea generată de SGA.Cauzele sunt excesul de stimuli, excesul de informații, paranoia politicii de consum și a excesului de culori, care îngreunează interiorizarea.

Toate aceste cauze stimulează construcţia gândurilor şi generează o psihoadaptare la stimulii rutinei zilnice, adică, o pierdere a bucuriei izvorâte din lucrurile mici de fiecare zi. Cei cu SGA sunt mereu neliniştiţi, încercând să obţină vreun stimul care să-i calmeze. Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern nu este munca sa, nici competiţia, nici munca peste program sau presiunile sociale, ci excesul de gândire. SGA compromite sănătatea psihică sub trei forme: amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut (ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie), preocupări şi griji legate de probleme existenţiale şi suferinţa prin anticipaţie.
(texte preluate de pe :  
https://archive.org/stream/Augusto_Cury-Parinti_Straluciti__Profesori_Fascina/Augusto_Cury-Parinti_Straluciti__Profesori_Fascinanti_1_0_10___djvu.txt)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu