Într-o lume în care copiii își petrec majoritatea
timpului în interior, în fața computerului (o mamă îmi spunea deunăzi că a ieși afară la joacă cu alți copii a ajuns un fel de pedeapsă pentru fiica ei!), cele mai bune programe educaționale
vor fi cele în care învățarea are loc în natură. Pe de altă parte, se consideră
tot mai nepotrivită ideea de a învăța stând nemișcați ore în șir în bănci, în
contextul în care s-a demonstrat că, atunci când ne folosim simțurile și corpul,
creierul nostru funcționează mai bine.
Iată de ce îmi place foarte mult ideea unui cunoscut jurnalist și scriitor britanic ca fiecare copil să petreacă o săptămână pe an la țară, în natură, departe de orașe, pentru a face lucruri care îi plac și care îl motivează. Experimentul făcut de George Monbiot a arătat că unii copii, deși au rezultate academice slabe, demonstrează capacități deosebite de adaptare și rezolvare de probleme atunci când sunt implicați în activități în aer liber.
Începe școala, câte lecții și activități în aer liber ați planificat?
foto: Izabela Urbaniak
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu