vineri, 19 august 2016

Vorba de educație - o masă caldă în școli, în sfârșit!



foto din arhiva personală

Pentru că am fost prin școli din comunități sărace și am văzut cu ce greutăți se confruntă, cred că se pune de-o ordonanță de urgență foarte bună – pilotarea unui viitor program național, prin care se va da o masă caldă sau un pachet alimentar elevilor din învățământul preuniversitar. Măsura este văzută ca o intervenție necesară pentru prevenirea abandonului școlar și creșterea accesului la o educație de calitate.

În anul școlar 2016-2017 se va întâmpla într-un număr de 50 de școli, cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite,  dispuse echilibrat la nivel national, rural și urban și selectate după criterii clare, prezentate în nota de fundamentare a ordonanței. Prima categorie din aceste 50 de școli este formată din unități de învățământ situate în medii greu accesibile și defavorizate. Cea de a doua este formată din licee/ colegii pedagogice, care, prin structură și componența grupului de elevi, sunt considerate a avea rol de motor de incluziune socială.

În sfârșit!

Textul ordonanței aflate în dezbatere publică și lista școlilor cuprinse în programul pilot - aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu