sâmbătă, 27 octombrie 2018

Cine și cum e cel mai bun director de școală din SUA


Ieri, Luke Clamp de la River Bluff High School din Lexington, South Carolina, a fost desemnat Directorul Anului 2019 în SUA. 

A primit această prestigioasă distincție pentru că le-a acordat elevilor săi încredere, respect si putere de decizie, astfel încât aceștia și-au îmbunătățit foarte mult rezultatele la învățătură și la examene (lucru dovedit prin statistici și analize serioase, nu pe vorbe), pentru că  a creat în școala o cultură a colaborării, adică acolo sunt profi fericiți, care lucrează împreună pentru a le fi mai bine copiilor, pentru ca a știut cum să  le dea elevilor o voce sprijinind un Consiliu al Elevilor cu o activitate remarcabilă de community service learning. 

Ah, și mai e ceva care mi-a plăcut si mi-a amintit de ce făceam si eu când eram directoare de școală – în fiecare dimineață, Luke îi întâmpină pe copii la intrarea în școală, spunându-i fiecăruia pe nume și adresându-le vorbe de încurajare. 


E de subliniat și procedura foarte riguroasă prin care se acordă acest premiu, una de durată și foarte obiectivă - se selectează mai întâi câte un director pentru fiecare stat, apoi, dintre aceștia, rămân 3 finaliști. Organizația care se ocupă de concurs este una profesională și profesionistă, NASSP, adică National Association of Secondary Schools Principals și e formată din specialiști în educație. Criteriile de apreciere sunt extrem de bine alese, cu descriptori de performanță (rubrics) pentru fiecare competență evaluată și obligativitatea de a prezenta dovezi clare că persoana respectivă a făcut acele activități. 
 
Așa că, atenție și la noi cui dăm premii de acest gen, pentru că profesorii/ directorii premiați pot deveni repere și s-a văzut că în unele cazuri a fost ceva de genul „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, adica frumos prin poze, filmulețe si prin documente, iar în școală o prestație cu nimic ieșită din comun și un comportament cu elevii, colegii și părinții care lasă mult de dorit. E bine că există acest demers, dar cred că sunt multe aspecte de îmbunătățit, astfel încât el să devină unul de referință pentru sistem și să ne asigurăm că Directorul anului este chiar cel mai bun din țară.Altfel, pe bună dreptate, orice director s-ar întreba „de ce el/ ea și nu eu?”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu