sursa: facebook |
𝐎 „𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐧𝐚𝐭𝐚̆ ”
În condițiile în care bugetul pentru educație este de 2,1%, iar profesorii au fost 3 săptămâni în grevă pentru o mărire decentă de salariu, mi se pare mai mult decât nepotrivit ca, astăzi, la Cotroceni, să fie o ceremonie de sărbătorire a educației.
În condițiile în care România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din EU, de 15,1%, are abandon școlar în creștere și cele mai slabe rezultate la testări internaționale, cu peste 40% dintre elevii de 15 ani neperformanți, mi se pare mai mult decât indecent ca, astăzi, la Cotroceni, să se deschidă șampania.
În condițiile în care, în 2023, 40% dintre copiii din mediul rural nu au luat nota 5 la evaluarea națională, iar la bacalaureat au mai ajuns mai puțin de jumătate dintre elevii înscriși la școală în 2011, mi se pare o sfidare ca, astăzi, la Cotroceni, câțiva conducători vremelnici și grupurile de interese din jurul lor să se simtă bine și să se felicite între ei.
În condițiile în care profesorii, elevii, părinții și cei mai buni specialiști au spus, de nenumărate ori, că noile legi ale educației sunt 𝙞𝙣𝙤𝙥𝙤𝙧𝙩𝙪𝙣𝙚 (nici un stat din lume nu a schimbat legile educației după pandemie, ci a luat măsuri de refacere a sistemului de învățământ după această perioadă grea), sunt 𝙣𝙚𝙛𝙪𝙣𝙙𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙩𝙚 𝙨̦𝙩𝙞𝙞𝙣𝙩̦𝙞𝙛𝙞𝙘 (nu există studii, analize și cercetare serioase și complexe, care să motiveze schimbările propuse prin lege), 𝙣𝙪 𝙖𝙪 𝙤 𝙫𝙞𝙯𝙞𝙪𝙣𝙚 𝙣𝙤𝙪𝙖̆ (nu propun o reformă radicală, o schimbare de paradigmă, care ar motiva apariția unor schimbări de legislație), mi se pare hilar ca, astăzi, la Cotroceni, să se celebreze adoptarea acestor legi.
După 7 ani de la lansare, avem azi finalul dezolant al unui proiect eșuat, din păcate, în care mulți ne-am pus speranța. Vorba facebookului „𝘢𝘮 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘤𝘪𝘵𝘪𝘵 𝘙𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢𝘵𝘢̆, 𝘭𝘢 𝘴𝘧𝘢̂𝘳𝘴̦𝘪𝘵 𝘦𝘢 𝘮𝘰𝘢𝘳𝘦”. Dar moare cu șampanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu