Avem metodologia de concurs aprobată și, fie că ne place, fie că nu (mie nu prea; am scris de ce pe blog și aici, pentru că aveam alte așteptări), trebuie să ne raportăm la ea pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Forma actuală este mai clară decât cea inițială. Cel puțin grilele de evaluare sunt relativ corect elaborate și nu mai regăsim amestecul de termeni din prima variantă.
Din păcate, acest concurs va evalua într-o mică măsură viziunea managerială a candidaților și competențele lor privind orientarea strategică a unei școli. Va evalua, mai degrabă, capacitatea – sau, dacă vreți, îndemânarea – de a pune cap la cap elemente deja existente, elaborate de alți directori, și de a realiza un plan managerial pentru un an școlar. Va fi doar un exercițiu de concurs, deoarece, odată ajunși directori, candidații își vor elabora propriul PDI, în acord cu viziunea lor educațională, și, implicit, un alt plan managerial. Cred că acum înțelegeți de ce mă apucă furia când mă gândesc la persoanele care au scris capitolul referitor la managementul școlilor din Legea învățământului preuniversitar, capitol care a impus organizarea concursului în forma în care se desfășoară în acest an.
Vor apărea următoarele situații:
1. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are un PDI bine elaborat, cu ținte strategice corect formulate, iar datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior sunt publice. Fiind parte a organizației, candidatul cunoaște punctele tari și punctele slabe ale școlii. El va elabora un plan managerial care va conține, în secțiunea dedicată dezvoltării școlii, operaționalizarea țintelor strategice din PDI. Aceasta este situația ideală.
2. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are însă un PDI deficitar elaborat, cu ținte strategice formulate necorespunzător. Datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior nu sunt publice, însă candidatul le cunoaște, deoarece lucrează în școală. Întrebarea este: cum va elabora un plan managerial pornind de la obiective strategice formulate greșit?
3. Candidatul nu provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are PDI-ul publicat pe site. Dacă documentul este bine elaborat, ne aflăm în situația descrisă la punctul 1; dacă nu, în cea de la punctul 2. Problema majoră va fi însă realizarea analizei diagnostice, dificilă pentru o persoană din afara organizației, mai ales atunci când datele privind rezultatele școlare, frecvența, promovabilitatea și resursele nu sunt publice.
Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să solicite tuturor școlilor să publice și ultimul raport CEAC sau raportul de analiză a activității aferent anului școlar 2025–2026. Fără aceste informații, șansele candidaților nu sunt egale.
În concluzie, cei mai bine pregătiți pentru proba de interviu vor fi candidații care cunosc teoria managementului strategic al școlii, pot aprecia dacă un PDI este bine elaborat sau nu și știu cum se operaționalizează, pentru durata unui an școlar, țintele strategice în obiective specifice, activități, resurse, termene, responsabilități, indicatori de performanță și modalități de evaluare. La fel de important este să cunoască structura și logica unui plan managerial bine construit.
Și, pentru că mulți mă întrebați, este posibil să mai organizez un curs de pregătire pentru proba de interviu, undeva în lunile august sau septembrie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu