"Mi se întâmplă încă şi astăzi să aud, seara, o voce care mă strigă, în plină stradă, pe nume. O voce răguşită. Pronunţă silabele tărăgănat, iar eu o recunosc imediat: vocea lui Louki. Mă întorc, însă nu este nimeni. Nu mi se întâmplă doar seara, ci şi în acele după-amiezi de vară împietrite, în timpul cărora nu mai ştii bine nici în ce an eşti. Totul va începe din nou, ca înainte. Aceleaşi zile, aceleaşi nopţi, aceleaşi locuri, aceleaşi întâlniri. Eterna reîntoarcere." ( ”In cafeneaua tinereții pierdute”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu