miercuri, 10 noiembrie 2021

Nobelul pentru educație 2021


Și Global Teacher Prize, adică un fel de Nobel pentru educație (însoțit de 1 000 000 de dolari), merge anul acesta la Keishia Thorpe, o profesoară dintr-un liceu din Maryland, un exemplu de profesor-activist, așa cum mi-aș dori să avem și la noi, cât mai mulți, oameni activi și implicați în comunitățile în care trăiesc, care să își exprime punctul de vedere ref la educație și care să nu îi lingușească pe cei care dețin, vremelnic, puterea.
 
În liceul ei, peste 80% dintre elevi sunt hispanici, iar 95% provin din familii cu venituri foarte mici, iar ea le arată calea și îi sprijină să aibă succes.
 
Pe lângă faptul că oferă elevilor săi cursuri de orientare în carieră care le schimbă viața, Keishia este, de asemenea, un mentor al profesorilor debutanți, proiectând și împărtășind cele mai bune practici cu echipa sa și cu comunitatea de învățare profesională.
 
Rezultatul a fost anunțat acum o oră, a fost aleasă dintre 10 finaliști. Felicitări!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu