marți, 26 iulie 2022

Despre noua lege a educației (4)


E foarte cald și sunt la umbră în #grădinaeducației, cu gândul la educație și la ce se întâmplă în aceste zile în sistem. 

Îmi pare foarte rău să spun asta, dar cred că în ultimii 30 de ani nu a mai existat o ruptură atât de mare între ministru și echipa lui și profesori și sistem. Mă uit pe comentariile de pe paginile oficiale și ale oficialilor din educație sau ale presei (cât de cât) de specialitate, 99% sunt critice, furioase, deznădăjduite. E o stare de tensiune maximă, care cred că se va acutiza în toamnă, când profesorii vor fi din nou în școli și vor constata că a fost doar o consultare mimată referitoare la legile educației, când vor începe un nou an școlar în care nu vor fi primit niciun sprijin legat de anul structurat pe module și schimbarea modului de evaluare a elevilor. 

Circulă petiții împotriva desființării CJRAE, împotriva preluării cluburilor copiilor de către consiile locale și împotriva organizării de către colegii a unui examen de admitere și, dacă profesorii sunt o categorie cum ar trebui să fie, curajoasă și cu valori morale clare, probabil că formele de protest se vor înmulți. Este exact ce ne lipsește în acest moment în sistem, după 2 ani și jumătate de stres și încordare și de făcut față pandemiei. În loc să se ia măsuri de ameliorare a pierderilor în învățare și să se aducă starea de bine în clase și în cancelarii, se zdruncină sistemul într-un moment prost ales și cu multe măsuri greșite, doar de dragul de a da o finalitate oarecare unei inițitive care, altfel, spun experții de marcă ai țării, a eșuat – România Educată. 

Sunt sigură că cei care susțin acest demers ( o parte din mediul de business și o parte dintre ONG-uri) vor regreta, în curând, alegerea făcută și faptul că, în loc să pună presiune pentru a se alege calea corectă și a se respecta regulile democratice, sunt, paradoxal, de aceeași parte a baricadei cu puterea. Gând bun! 🌿

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu