vineri, 22 iulie 2022

Un film de vacanță

 

Un film care mi-a plăcut, de văzut în vacanță, e pe Netflix. E despre comunicarea, atât de necesară, între generații atât de diferite, actualii pensionari (Robert De Niro, proaspăt pensionar, se angajează intern la o firmă cu o cultură organizațională ultramodernă, cu o directoare deșteaptă, cu work addiction și toate cele) și generația Z, tineri cu o altă gândire și un alt stil de muncă. Internul, cu costumul lui impecabil cu care vine la muncă, cu servieta diplomat și calculatorul mic de birou devine rapid un om de echipă, care ajută, sfătuiește și este indispensabil. Filmul ne arată că, indiferent de deosebirile fundamentale între generații, sunt câteva lucruri comune, clasice, pentru ce înseamnă a fi „cool”, iar acestea sunt cinstea, loialitatea, cavalerismul și chiar modul în care te îmbraci. Apoi, este ideea aceasta de care ne izbim toți, la un moment dat, „make a life, not a living”, aceea că viața nu înseamnă să te zbați pentru câștig, carieră și agoniseală, ci că e mai degrabă echilibru și timp pentru cei dragi, familie și prieteni.
Urmărind filmul, mă gândeam că în educația de la noi nu prea există comunicare între generații, prea puțini tineri experți cunosc ceea ce s-a scris și ce s-a făcut înaintea lor și inventează de multe ori apa caldă, nu s-au uitat în trecut și nu i-au implicat pe cei mai în vârstă în proiectele lor. Poate că am fi progresat mai mult dacă nu am fi ignorat înțelepciunea, experiența și echilibrul pe care „bătrânii” le pot aduce în tumultul frenetic al lumii de azi. Pentru că e așa cum scrie pe afiș, experiența nu îmbătrânește niciodată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu