miercuri, 27 iulie 2022

Joburile pentru viitor și universitățile


Am răspuns ieri invitației TVR Moldova de a participa la o discuție cu o temă extrem de interesantă și necesară, despre joburile viitorului și oferta educațională a universităților. Las și aici considerațiile mele pe acest subiect.

CARE SUNT PROFESIILE VIITORULUI?

Știm că se estimează că 65% dintre copiii care intră acum în școala primară  vor ajunge să aibă joburi care nu există astăzi. Știm, de asemenea, că WEF și alte organizatii de nivel mondial au realizat studii serioase si au topuri ale competențelor cerute pe piata muncii în următorii an, vorbim aici de inovatie, gândire analitică, rezolvare de probleme, creativitate, gândire critică, reziliență, utilizarea tehnologiilor.

Și mă întreb de multe ori CÂND, CUM și UNDE facem noi asta în școli si universități, cum dezvoltăm respectivele competențe, iar răspunsul este că nu facem acest lucru sau, dacă îl facem, e un demers izolat, punctual, niște insule de practică și nu o abordare sistemică si de impact. Cred că suntem mult în urmă din această perspectivă și că este foarte târziu să ne apucăm să facem ceva. Orice initiativă sistemică ar trebui să aibă în vedere acest aspect, iar noi rămânem cantonați în trecut, nu ii pregătim pe copii si tineri pentru prezent, ce să mai zic de viitor.

Am trei idei de menționt in legatură cu profesiile viitorului:

1.     Cred că profesiile viitorului vor fi  sub umbrela tehnologiei, iar pandemia a dovedit cât de utilă s-a dovedit învățarea digitală, remote workul pentru functionarea cât de cât normală a societății.

2.      Spre deosebire de trecut (și de prezent), când a evolua în carieră era/este un parcurs predictibil, în viitorul care este foarte aproape de noi vom exista cariere care se schimbă în continuu, așa că vom avea diverse locuri de muncă, unele de mai mică amploare și care se deosebesc între ele.

3.     În viitor, vor avea importanță competența de a ști să înveți, reziliența și, de asemenea, sănătatea mintală. Cred că sănătatea mintală va fi un element valoros când vorbim de joburile  pe care le vom avea în viitor.

JOBURI PENTRU VIITOR

Am găsit câteva joburi care mi-au plăcut și le las și aici ( le am într-o postare mai veche, pe blog):

tutore pentru stârnirea curiozității (curiosity tutor): te va inspira să devii mai interesat de lumea din jur și te va învăța ”arta descoperirii”;
 - manager al morții digitale (digital death manager): se va ocupa de existența ta digitală după ce mori;
- specialist printare 3D (printing handyman);
- terapist în detoxifiere digitală (digital detox therapist): îi va lua pe cei stresați și obosiți de prea multă tehnologie și îi va duce în natură;
pilot de drone: va fi foarte solicitat în zonele urbane;
- curator digital personal (personal digital curator): va avea grijă să ai cele mai bune aplicații, softuri și informații care îți trebuie să avansezi  în viața profesională și personală
- „constructor de poduri” între limitele digitale și cele fizice, ghid de turism în metavers, new media specialist
și, preferata mea (prietenii știu de ce !)
 -  păstor urban (urban shepard): te va ajuta să explorezi zonele naturale ale orașului și să îți faci o mică grădină în zonele urbane.

CÂT DE VASTĂ E OFERTA DE NOI SPECIALITATI ÎN ROMÂNIA?

In România, nu am văzut o dinamizare a universitatilor pentru a-și schimba oferta de cursuri in raport cu evolutia societății, adaptarea la noi cerinte ale pieței muncii și competente pentru viitorurile despre care se vorbește în diverse analize. Cred că și la nivel universitar suntem destul de în urmă față de ce se întâmplă în alte țări, așa cum suntem și la nivelul preuniversitar.

Pe de altă parte, există multe studii care mentionează faptul că, în prezent, la nivel mondial aș zice, universtitățile au rămas în urmă față de cerințele businessului și ale pieței muncii si sunt cunoscute exemplele Google și ale altorde companii, care nu mai recrutează doar pe baza diplomelor de absolvire a unei universăți. Vedem, în diferite locuri din lume că intrăm „într-o paradigmă de înlocuire a diplomelor cu competențe, pentru că este mult mai important azi să ai competențele necesare și să fii motivat să le înveți decât să poți arăta cuiva o bucată de hârtie care să ateste că ai terminat o facultate.”

 Tocmai din această cauză, că aceste instituții sunt în foarte multe cazuri depăsite și nu le formează studenților abilitățile de care au nevoie, iar acest aspect va crea probleme imense in viitor, dacă nu vor fi niște schimbări în această direcție.

Totusi, există în lume inițiative de schimbare, proiecte de modernizare a universităților, am observat in ultimii ani un efort constant al acestora pentru a-și moderniza oferta educațională și a o aduce spre asteptările tinerilor din ziua de azi. Am citit despre specializari noi precum Disaster Management, Food Science or Corporate Social Responsability.

Sunt și la noi câteva încercări firave, din ce știu eu, de exemplu, la Universittea din Oradea există "Robotics", un program de studiu care se va preda în limba engleză, la UBB – Știința datelor în industrie și societate (limba engleză) sau Business analytics și managementul informațiilor.

Personal, am asteptări mari din partea facultătilor de științe ale educatiei, care ar trebui să fie un vârf de lance al schimbărilor atât de necesare în educație, care ar trebui să pregatească profesorii pe teme inovatoare și de impact. Cum ar fi de exemplu, ca aceste facultăți să introducă un modul despre starea de bine în scoală? Sau unul de pedagogie digitală sau educație pentru și în natură?


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu