Nu există magie, există doar efort (2)

Aseară, David Popovici a devenit campion olimpic și a bucurat o țară întreagă. Ce îmi place la el nu este doar performanța extraordinară, ci modul în care vorbește despre succesul său, comportamentul lui, înțelepciunea și maturitatea pe care le arată în orice interviu. Aș zice că, deși e foarte tânăr, are deja o filosofie de viață care poate fi model pentru mulți alți copii și tineri. A spus deja câteva chestii memorabile, precum „pentru a-ți atinge țelul, nu există magie, există doar efort” sau „dacă eu am putut, un băiat obișnuit, cu o dorință foarte arzătoare și puternică, absolut oricine poate” sau „atâta timp cât ai un culoar, ai o șansă” sau  „nu renunța niciodată la visul tău, doar pentru că îți va lua timp să îl atingi, timpul trece oricum.”

Dacă aș mai fi profesoară, aș duce aceste citate și povestea lui David în școala în care lucrez, la orele de dirigenție sau la oricare alta și nu o dată, ci de mai multe ori. Și aș vorbi și cu părinții pe această temă și le-aș spune ce a zis tatăl lui David, cel care, alături de mama sa, l-au condus pas cu pas către aceste rezultate. Fără presiune pusă asupra copilului, fără comparații cu alții:

"Dacă mă gândesc acum, primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. „Cum a fost astăzi antrenamentul?”, „Ce ai făcut, al câtelea ai fost?”, „Ce a făcut X?” „Ți-am spus să fii atent la Y” și așa mai departe. „Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit”. „Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!” Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune." (Mihai Popovici)

Mă bucur că am văzut cursa de aseară împreună cu nepoțica mea de 9 ani. E un moment memorabil, pe care sper să nu îl uite.