joi, 4 aprilie 2013

Lecția unui raport - locul 32

Din când în când (dar tocmai la timp pentru ca țările conștiente de importanța pe care educația o are în ecuația dezvoltării lor ca state să inițieze serioase dezbateri naționale și să conceapă programe de ameliorare) la nivel internațional se fac cercetări și analize extinse și riguroase, care mai apoi sunt sintetizate în rapoarte și clasamente care sunt date publicității.
Un astfel de raport este și cel publicat în 2012 de Pearson și elaborat de The Economist Intelligence Unit ca urmare a unui amplu program de analize cantitative și calitative care au beneficiat de expertiza unor specialiști în educație de renume mondial. Pe lângă o serie de rezultate și concluzii prin care putem înțelege mai bine ce elemente conduc la performanță în domeniul educației, cercetarea realizează și un clasament al sistemelor de învățământ al celor 40 de state care au făcut subiectul analizei - Global Index of Cognitive Skills and Educational Attainment. Clasamentul se bazează pe rezultatele obținute la diverse teste internaționale, rata de absolvire și nivelul de alfabetizare. Primele țări în clasament sunt Finlanda și Coreea de Sud, două sisteme complet diferite, aproape opuse ca filozofie a educației (sistemul finlandez este unul foarte flexibil și relaxat, în care nu se dau teste, pe când cel coreean este unul rigid și bazat pe testări standardizate), dar care s-a dovedit că au în comun calitatea înaltă a profesorilor și  o cultură în care educația este foarte apreciată, respectată și considerată a avea o misiune nobilă.




LOCUL
ȚARA
LOCUL
ȚARA
12
Danemarca
26
Norvegia
13
Australia
27
Portugalia
14
Polonia
28
Spania
15
Germania
29
Israel
16
Belgia
30
Bulgaria
17
SUA
31
Grecia
18
Ungaria
32
România
19
Slovacia
33
Chile
20
Rusia
34
Turcia
21
Suedia
35
Argentina
22
Cehia
36
Columbia
23
Austria
37
Thailanda
24
Italia
38
Mexic
25
Franța
39
Brazilia


40
Indonezia

După cum se vede, în acest clasament, România se află pe locul 32. Who cares?

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu