Luna trecută a fost lansat studiul “Bunastarea copilului din mediul rural” realizat de către World Vision Romania
(WVR).
Studiul este un
document de cercetare unicat in ceea ce priveşte nivelul de bunastare a
copilului din Romania. Cercetarea urmareşte dezvoltarea copilului din
punct de vedere fizic, intelectual, spiritual şi emoţional, detaliind
aspecte legate de sanatate şi nutriţie, educaţie, acoperirea nevoilor
materiale, protecţie, participare la luarea de decizii in familie şi
comunitate, nivelul psihologic, valorile creştine, precum şi efectele
migraţiei parinţilor asupra copiilor.
Situaţia copiilor care locuiesc in satele romaneşti continua sa fie
alarmanta, iar decalajul faţa de cei din mediul urban ramane constant,
chiar se adanceşte daca avem in vedere indicatori socio-economici precum
speranţa de viaţa, calitatea vieţii, rata de saracie.
Astfel in Romania rurala de azi sunt numeroase cazurile de copii care:
- nu primesc hrana suficienta şi adecvata - 1 din 8 copii merge uneori
sau intotdeauna la culcare flamand, in creştere cu 2% fata de 2012.
Procentul celor care se duc intotdeauna la culcare flamanzi s-a dublat
la 4% faţa de 2012.
- nu au acces la servicii medicale decente – 1 din 5 copii intre 0 şi 5
ani nu a fost la medic in ultimul an şi aproape jumatate dintre aceştia
au avut boli respiratorii, aceste fiind principalele afecţiuni care
cauzeaza moartea copiilor sub 5 ani.
- abandoneaza şcoala din motive de saracie şi rezultate şcolare slabe -
2,3% dintre familii declara ca in ultimul an cel putin un copil din
gospodarie a abandonat scoala.
- sunt nevoiţi sa munceasca in gospodarie pentru a-şi ajuta parinţii - 1
din 5 copii munceşte inainte sau dupa şcoala şi 1 din 8 copii
absenteaza de la scoala pentru a munci in gospodarie.
- au dificultaţi in a ajunge la şcoala sau gradiniţa – copiii din mediul
rural petrec in medie 35 de minute in drumul spre şcoala, iar 1 in 5
copii merge pe jos mai mult de o ora pana la şcoala.
- afişeaza comportamente de risc pentru sanatate: 1 din 13 copii cu
varste cuprinse intre 12 - 18 ani a fumat cel putin o data, iar 1 din 5 a
consumat cel putin o data bauturi alcoolice, dintre care 19% au
consumat alcool cel putin o data in ultima saptamana.
- nu-şi cunosc drepturile şi sufera diverse tipuri de abuzuri - 16%
dintre parinti apreciaza ca „uneori e nevoie sa iţi baţi copiii ca sa ii
poţi educa bine”, iar 22% dintre parinti considera comunitatea ca fiind
nesigura pentru copii.
- arareori participa la deciziile din comunitate - 89% dintre
respondenti spun ca deciziile la nivelul comunitatii sunt luate de
primar, singur sau impreuna cu consilierii.
Raportul poate fi consultat aici: http://www.worldvision.ro/_downloads/allgemein/Bunastarea_copilului_2014.pdf
(sursa - comunicat de presă WVR)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu