luni, 9 ianuarie 2023

Directori pentru o stare de bine în școală


Reîncepe școala azi și va fi și acesta un modul greu pentru profesori. Așa cum spun de trei ani, cel mai important rol al directorilor în aceste vremuri este să creeze o atmosferă de lucru prietenoasă, în care membrii comunității școlare să se simtă bine și apreciați. Mai concret, directorii ar trebui să facă din școală o „casă a stării de bine”pentru profesori, copii și părinți.
„O casă a cărei fundație să o pună chiar ei, directorii, prin modul în care se comportă și își tratează colegii, în care îi încurajează și îi sprijină, în care îi solicită, fără a-i hărțui cu tot felul de „sarcini”, prin atribuirea clară a rolurilor și a responsabilităților, prin maniera în care îi evaluează și le apreciază munca în școala în care lucrează.
Casa stării de bine se construiește începând cu parterul, care înseamnă o foarte bună organizare a activității, alocarea clară de roluri și responsabilități, construirea unei culturi organizaționale care încurajează colaborarea și lucrul în echipă, cunoașterea și împărtășirea unui scop comun (viziunea și misiunea școlii) de către tot personalul. La etajul 1 al acestei case, directorii de școli ar trebui să plaseze sprijinul individual pe care îl acordă colegilor profesori, activități de coaching și de dezvoltare profesională bazate pe nevoile de formare ale personalului. Abia la etajul 2, după ce parterul și etajul 1 sunt finisate, apar acele elemente care, de multe ori, din păcate, sunt considerate singurele activități dedicate stării de bine a profesorilor – team building, petreceri, cafea și fructe în cancelarie sau chiar o sală de relaxare.
Recomand ca la nivelul școlii să fie încurajate discuțiile prietenoase cu colegii de muncă, pe diverse teme. Întrebări aparent banale pot crea legături puternice între oameni – „Cu ce te pot ajuta?”, „Cum te mai simți?”, „Tu ce ai făcut în weekend?” etc. De asemenea, recomand conducerii școlilor să transmită mesaje de mulțumire, acestea având rolul de a crește gradul de entuziasm și dedicare în rândul profesorilor. ”
(„Hai cu starea de bine în școală!”, Editura Corint, 2021 și 2022)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu