marți, 4 august 2020

Pandemia și noul an școlar pentru părinți

foto din arhiva personală

Se apropie momentul când, într-un fel sau altul, se va deschide noul an școlar, iar părinții vor fi, din nou, puși în situații dificile și în fața unor decizii greu de luat. Pentru ei, UNICEF  a pregătit un ghid despre cum să facă față momentului și cum își pot ajuta copiii.

În primul rând, e bine ca părinții să se intereseze de ce face conducerea școlii pentru a pregăti instituția pentru începutul de an școlar și să își pună următoarele întrebări:

Ce măsuri a luat școala pentru siguranța elevilor?
Cum va avea grijă școala de sănătatea mintală a elevilor?
Ce va face școala pentru copiii care au nevoie de sprijin de specialitate suplimentar?
Se vor schimba politicile școlii referitoare la bullying odată ce școlile vor începe să se redeschidă?
Cum pot eu ca părinte susține eforturile școlii, inclusiv prin comitetul de părinți?

În cazul în care copilul dvs. are probleme cu revenirea la noul model de școală, e bine:

- să creați un mediu de susținere prietenos, să îl hrăniți corespunzător, să răspundeți pozitiv la întrebările lui și să îl lăsați să își expime sentimentele;
- să îi arătați că îl sprijiniți și să îi spuneți că nu numai că este în regulă, dar e și normal să se simtă frustrat sau neliniștit în astfel de momente;
- să îl ajutați să își formeze rutine și să facă ludică învățarea, prin încorporarea ei în activitățile de zi cu zi, cum ar fi gătitul, timpul de lectură în familie sau jocurile;
- să vă alăturați altor părinți sau unui grup din comunitate care trec prin aceeași experiență, pentru a împărtăși sfaturi și a primi sprijin.

Succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu