Efectul IKEA în învățare

photo credit: medium com

Am citit recent despre experimentele făcute la Harvard Business School în 2011 de către un grup de savanți conduși de Michael Norton.  Urmând modelul IKEA de asamblare a produselor vândute, cercetătorii au descoperit că cei care depun efort în realizarea unor produse le prețuiesc pe acestea mai mult (cu 63%) decât o fac cu produsele gata asamblate, iar acest lucru se întâmplă chiar și atunci când valoarea produsului creat de un individ este mai scăzută decât valoarea celui deja asamblat. Concluzia este că, atunci când  depui efort pentru a realiza ceva, devii atașat de ceea ce ai făcut, chiar cu riscul de a nu mai fii obiectiv în apreciere. 

Mediul de business a preluat ideile acestui experiment și și-au schimbat strategiile de lucru cu clienții lor ( Apple, LEGO, de exemplu), dar lecțiile pentru profesori și pentru învățare ale „experimentului IKEA” sunt și ele unele destul de importante. 

Analizând acest concept, m-am gândit care ar putea fi câteva direcții de acțiune ale unui profesor care ia în calcul efectul IKEA în procesul de învățare și am această listă, care sper să vă fie de folos: 

- pentru a crește motivația copiilor pentru învățare trebuie să îi implicăm în proces, să îi consultăm, să îi lăsăm să descopere singuri ceea ce am dori să le spunem; una dintre metodele recomandate pentru a lucra la clase este ÎBP/ PBL, învățarea bazată pe proiect;

- dacă faci ceva cu mâinile tale (DYA), crește satisfacția personală, de unde nevoia de a ieși din modelul unor lecții bazate doar pe expunere și a utiliza strategii interactive, lucrul efectiv cu resurse diverse și materiale care să fie utilizate în învățare, derularea de experimente practice în sala de clasă;

- e necesar ca instrucțiunile date de profesori să fie clare și capabile să îi ghideze corect pe copii în realizarea sarcinilor;

- profesorul trebuie să aprecieze și procesul, nu doar produsul activității de învățare și să sublinieze regulat rolul depunerii de efort în realizarea unei sarcini de învățare;

- sarcinile de lucru trebuie să fie concepute astfel încât să se încadreze în timpul alocat, să nu fie extrem de dificile și să poată fi realizate de către toți copiii;

- profesorul trebuie să fie conștient că cei care își supraevaluează opera/ creația nu sunt deschiși la critică constructivă, feedback și sugestii de îmbunătățire, acest lucru conducând la o posibilă limitare a capacității de inovare la nivelul grupului; e nevoie de calități de managementul clasei pentru a face față acestei provocări.

Studiul lui Norton poate fi cițit AICI