duminică, 18 martie 2018

„Oscarul” pentru educație 2018

 Tocmai s-a anunțat! Global Teacher Prize 2018, un fel de Oscar pentru educație, a fost acordat Andriei Zafirakou, o profă de desen care a transformat o școală cu mari probleme ( diversitate etnică, 35 de limbi vorbite de elevi, cartier dezavantajat al Londrei, grad ridicat de infracționalitate, sărăcie) într-un loc în care copiii vin cu drag, se simt apreciați și încurajati. Au ajutat-o entuziasmul pe care îl are, dragul de meserie și crezul cu care și-a molipsit și colegii: f i e c a r e copil contează și f i e c a r e copil poate să își atingă potențialul, indiferent din ce familie provine. În plus (și asta e foarte frumos!), Andria crede că artele plastice sunt o materie foarte importantă în curriculum, care îi ajută pe copii să treacă de barierele limbii, să realizeze ceva concret cu mâinile lor și să capete încredere în sine. Povestea ei e aici.

marți, 13 martie 2018

Vorba de educație - o carte pentru părinți de la Ken

O nouă carte a lui Sir Ken Robinson poate fi comandată pe Amazon chiar de azi (aici). E despre cum pot părinții să își sprijine copilul pe perioada școlarității și cum pot ei să își dea seama dacă școala unde acesta învață i se potrivește sau nu și, mai ales, ce pot face pentru a primi de la școală educația de care copilul are cu adevărat nevoie.

marți, 6 martie 2018

Banca Prieteniei #idei mici pentru schimbări mari



susrsa foto - pinterest
Îmi place ideea, am văzut-o în USA, cred că am și încercat-o undeva și la noi și a mers, ar putea fi în toate școlile. E ușor de făcut și ar arăta foarte bine în curtea sau în grădina școlii. 
Banca prieteniei - un loc în curtea școlii unde un copil care are o problemă sau se simte singur sau este hărțuit se așază și imediat vine un profesor sau un coleg mai mare să vorbească sau să se joace cu el. Poate fi și un loc în care copiii stau cu un prieten pentru a discuta despre un subiect care îi interesează. I se mai spune și „buddy bench”, ce frumos! O puteți face din paleți vopsiți în culori vii sau puteți recondiționa o bancă veche sau chiar puteți cumpăra una nouă. Banca prieteniei ajută la combaterea bullyingului, a anxietății, a singurătății unor copii și contribuie la creșterea empatiei, comunicării și  incluziunii.
Sunt țări în care găsești astfel de bănci în mai toate școlile, grație unor programe speciale sprijinite de mediul de business și autorități. Ideea vine din Zimbabwe, unde a fost folosită într-un program de stare de bine mintală, ca terapie pentru locuitorii care sufereau de anxietate.
E din seria #ideimicipentruschimbărimari, succes!
surs foto - pinterest  

sursa foto pinterest
 

 

 
Rog cine preia ideea, să lase un mesaj aici sau pe FB, mulțumesc!