Școli ”cu caracter”

foto credits: azed.gov

O idee care îmi place și care ar prinde bine și la noi, că ne-am deformat prea rău și parcă avem tot mai puțini oameni integri – un program național de educație pentru dezvoltarea caracterului. Școlile din SUA care doresc să se înscrie în acest progam și să devină ”școli cu caracter” (schools of character) trebuie să integreze în curriculum, în activitățile extrșcolare, în relația cu părinții și comunitatea și în procesul de dezvoltare profesională cele 11 principii ale educației caracterului dezvoltate de Character. org:

1. Comunitatea școlii promovează un set de valori fundamentale pentru ceea ce se numește caracter.
2. Școala definește caracterul într-un mod complex - e vorba de a gândi, a simți și a face.
3. Școala are o abordare proactivă pentru dezvoltarea caracterului.
4. Școala creează o comunitate căreia îi pasă.
5. Școala oferă elevilor oportunități de a acționa pe baza unor valori morale.
6. Școala oferă un curriculum plin de sens și provocator, care asigură respectul pentru toți elevii, le dezvoltă caracterul și îi ajută să aibă succes.
7. Școala dezvoltă motivația intrinsecă a elevilor.
8. Personalul școlii formează o comunitate care prețuiește morala și etica și care face eforturi comune pentru educația caracterului.
9. Școala practică un leadership participativ si există sprijin instituțional consistent pentru această initiativă.
10. Școala îi implică pe părinți și membri ai comunității în acest efort.
11. Școala își evaluează în mod regulat cultura și climatul, modul în care personalul respectă statutul de educatori ai caracterului și măsura în care elevii demonstrează că au un caracter bun.

Cam ce fac aceste școli care primesc statutul de școli ale caracterului – aici.În plus, o teză de doctorat interesantă, cu titlul ”Un curriculum pentru caracter” - aici.

Profesorii școlii fără pereți

foto: pinterest

Școala Vittra din Stockholm e cunoscută mai ales pentru că nu are pereți și săli de clasă și șiruri de bănci și table, ci  insule de culoare verde de stat împreună, elevi și profesori. Când am văzut fotografii cu această școală, m-am întrebat ce fel de profesori sunt acolo, cum și ce gândesc despre copii și educație, așa că video-ul de mai jos, peste care am dat aseară, a fost răspunsul așteptat. Mi-au plăcut claritatea și profunzimea ideilor acestor profesori, valorile comune care le ghidează vorbele. 

Pentru ei, școala este:

”amestec  de calm, curiozitate, respect, energie și distracție”

”locul în care fiecare este respectat pentru persoana care este”

 ”ca o familie, în care ai permanent sentimentul de a fi împreună, se simte asta cum intri pe ușă”

Aici se lucrează prin proiecte, care adună toate disciplinele într-o temă, pentru că, spune o profesoară ”viața nu e, separat,  suedeză, engleză, matematică,  ci înseamnă toate la un loc.” 

Andrei Șerban, elev

foto credits: pagina de facebook a lui Andrei Șerban

Nu știu cum se face (sau poate că știu, că doar am fost și profesoară și am avut și eu astfel de copii care nu își găseau locul într-o școală cu puține ore de artă în curriculum și care a făcut și face prea puțin pentru firile de artiști și pentru educația în și prin emoții!), dar mulți dintre cei pe care îi admirăm azi, mari pictori, actori, regizori, compozitori, scriitori etc. au fost elevi cărora nu prea le-a plăcut nici să vină la școală, nici să învețe ce era de învățat la școală. ”Elevi problemă”, cum ar fi numiți azi.  Doar că ei aveau de văzut locuri, precum Ștefan Câlția sau de găsit refugiul pentru a se putea concentra, precum Andrei Șerban (marele regizor născut azi, în ziua cea mai lungă).

”Mă refugiam des în biserica din curte, pentru că acolo simţeam ceva diferit, mă puteam concentra, aveam un sentiment de respect. În acea atmosferă liniştită, deschiderea spre altceva părea posibilă.”

”Am făcut liceul la „Iulia Haşdeu“. Continuam să fiu un elev mediocru. Îmi plăcea totuşi Latina şi chiar recitam pe de rost pasaje din Ovidiu. Latina, fiind o limbă moartă, fără corespondenţe cu realitatea cenuşie, stalinistă, groaznică, a acelor ani, îmi deschidea apetitul spre lumi necunoscute. Vibraţia pură a sunetului avea un efect educativ asupra organelor şi simţurilor, forţa incantatorie a silabelor avea o putere mantrică, îmi dădea o energie specială.”

Și despre vacanțele în care uneori învățam mai multe decât la școală, că era de explorat, de umblat pe dealuri, de joacă și jocuri, de descoperit cine ești, ce îți place și la ce ești bun și despre o promisiune îndeplinită:

”Ce premiant, când abia treceam clasele, mulţumită mamei! Vacanţele? Erau splendide, atunci puneam în scenă de unul singur, avându-mă doar pe mine ca spectator, situaţii cu păpuşi, cărora le promiteam marea şi sarea, că le transform în regi şi regine, dacă acceptau să fie în serviciul meu. Mai târziu mi-a revenit obligaţia să îndeplinesc prin actori promisiunea făcută păpuşilor.”

 (sursa citatelor:Adevărul)