Stiluri negative de conducere - micromanagementul

photo credits - tayabb iunus

Există moduri de a conduce o instituție care sunt contraexemple de stiluri de management. Din păcate, ele sunt din ce în ce mai des întâlnite și în sistemul de învățământ, public sau privat. 

Foarte larg răspândit, din nefericire, este ceea ce în literatura de specialitate este denumit  micromanagement. Principiul de bază al unui conducător care exercită un astfel de stil de management este că șeful trebuie să controleze totul și că ceilalți nu sunt buni de nimic. Acest stil poate fi util doar în cazul unor echipe mici, neexperimentate, aflate la început de drum. În alte situații, este un un stil toxic de conducere, care îi face pe angajați să lucreze sub tensiune, să nu vină cu plăcere și drag la locul de muncă și chiar să se îmbolnăvească.

 

Un manager care practică micromanagementul se comportă ca și cum subordonații sunt complet incapabili să își facă treaba, le dă instrucțiuni detaliate și ține totul sub control. Nu deleagă, critică tot timpul, indiferent de rezultate, nimic nu îl mulțumește. Cea mai des auzită replică în instituție este „nu sunteți buni de nimic”. Face acest lucru din nevoia de a conduce și a fi superior și de a nu avea un eșec personal. Este foarte focalizat pe imaginea personală și îi place să se remarce, iar uneori chiar reușește să păcălească, deși stilul său de conducere este departe de a fi unul model.

Cu un astfel de lider, pentru care ești doar o păpușă pe sârmă, în situația în care nu părăsești locul de muncă sau managerul nu este „dat jos” prin reacții unite ale personalului, e indicat să procedezi astfel:

• nu te lupta cu el pentru putere, pentru că va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziție să te anihileze;

• e mai simplu dacă asculți cu atenție ce spune și, dacă nu ești de acord, vorbește cu el și asigură-te că nu poate da vina pe tine pentru nereușită (păstrează ca dovadă mesajele pe mail etc.);

• o alternativă interesantă este ca, la rândul tău, să practici cu el un micromanagement – ia acordul în detaliu în legătură cu ce faci, fă exact ce spune și raportează fiecare pas, cere-i să ia decizii pentru fiecare detaliu, astfel încât, în final, îl obosești și te lasă în pace.

Un copil, un mănunchi de posibilități

„Obișnuiesc să spun că orice copil este un mănunchi de posibilități. Iar – pentru ca mănunchiul acela să nu devină mătură ori buchet omagial pentru un stăpân vremelnic, abuziv sau întâmplător – el trebuie să fie, din capul locului, bine închegat, firele lui să rămână laolaltă oricât de tulburi ar fi vremurile, oricât de aspră ar fi istoria prin care trece, care îl zgâlțâie sau îl aruncă în șanț. Să aibă – cu alte cuvinte – conștiința propriei consistențe de mănunchi.” (Mihai Șora)

A (au) mai trecut un an

Acum, că a (au) mai trecut un an școlar, cred că se cuvine să le fim recunoscători acelor profesori din școlile noastre care, în ciuda greutăților de tot felul și făcând slalom printre politici, politică și propriile credințe și valori, au semnat zi de zi condica în școlile noastre, au intrat la ore, și-au făcut treaba cum au știut ei mai bine, s-au întâlnit cu copiii României și le-au arătat că le pasă de ei și, cel mai important, au făcut ca sistemul de învățământ să continue totuși să funcționeze.

To teachers, God bless them, they are top of the class! Vacanță plăcută!

Evaluare, dar altfel

sursa: aici

M-aș bucura ca tot mai mulți profesori să învețe acest nou limbaj al evaluării - „încearcă și altfel”, în loc de „ai greșit”, feedback, în loc de critică, „avem o provocare”, în loc de „avem o problemă”, „ai învățat asta”, în loc de „ai luat nota cutare” și tot așa.

Scara profesorilor

photo credits: Spark News

 

Întotdeauna mi s-a părut că intrările separate, profesori și elevi, nu au ce să caute într-o școală. Ori suntem ÎMPREUNĂ, așa cum ne place să clamăm, ori nu. De ce să existe scara profesorilor și scara elevilor, când intrarea e la fel pentru toți? E această separare una impusă de modelul tradițional de a arăta respect maxim pentru profesori, de a nu ne întâlni decât la ore, de a nu avea voie să intri în cancelarie, dacă ești elev sau în biroul directorului, dacă nu ești chemat? Probabil că da. După părera mea, respectul nu constă în aceste lucruri impuse de regulamente în multe școli, ci îl aflăm în modul în care elevul te apreciază pentru ceea ce știi, ceea ce ești, ceea ce arăți ca profesor în relația cu el. 

Când eram directoare de școală, prin anii 2000, în efortul strategic de a democratiza școala, am desființat ideea de „scară a profesorilor”, adică intrarea în școală prin aleea dintr-o grădină frumoasă și o scară care ducea chiar la cancelarie. Am propus această măsură în consiliul profesoral, le-am explicat de ce o fac și cei mai mulți colegi au înțeles. Au fost și câțiva care s-au opus ( vezi procentul de 8% care rămân imuni în curba schimării) și nu s-au împăcat niciodată cu ideea. Le-am spus și copiilor că vor avea voie să circule pe scara profesorilor, iar vestea a fost bine primită. Eram fericită când îi vedeam că intră în școală pe poarta unde era grădina și urcă la etaj pe scara care, până atunci, era rezervată doar profilor. 

Tot în acea perioadă am dat voie copiilor să intre în cancelarie când aveau nevoie și am introdus politica ușii deschise în biroul directorului.

De Ziua Învățătorului

foto din arhiva personală

La 89 de ani și cu un zâmbet cuceritor și o ținută impecabilă, cu pălăria asortată cu jacheta și geanta, doamna învățătoare Olimpia Manea e un tezaur viu de povești despre școală și oamenii din oraș, dintre care mulți i-au fost elevi. Am vorbit despre de-ale vieții, familie, educație, flori și grădinărit și despre școala în care am lucrat cândva amândouă, dar în perioade diferite, și despre care și-a amintit că, în septembrie 1970, cu câteva zile înainte de a-și deschide porțile pentru prima oară, era plină de moloz și var, iar învățătorii și profesorii au muncit din greu să curețe clădirea.

Gând bun, cu drag, respect și apreciere, învățătorilor și învățătoarelor cu har și caracter, celor de ieri și de azi! #întâlniriîngrădină