Despre reziliența în școală

Un termen tot mai „la modă” cum se zice, dar foarte important când vine vorba de domeniul educației și nu numai – reziliență, adică tăria psihică de a face față unor situații dificile, de a trece peste probleme și a avea puterea să te adaptezi într-o lume care o cam ia razna (cu pandemii care durează, cu încălzirea globală și toate cele) și care ne surprinde tot mai mult cu urâțenii de tot felul. 

 
Dacă vrem să formăm reziliența copiilor, mesajele transmise de profesori și activitățile din școală ar trebui să contribuie la creșterea optimismului, a încrederii și imaginii de sine pozitive, la transmiterea unor valori pro sociale și atașamentului față de familie și de învățare (Cahill, Beadle, Farrelly, Forster, & Smith, 2014). 

Îmi place foarte mult ( și o aduc în discuție când vine vorba de reziliență)  Kintsugi, arta japoneza de a repara obiecte sparte din ceramică cu aur, care ne duce la o idée foarte valoroasă, și anume, că din imperfecțiuni și căderi, poți crea ceva mult mai frumos și mai puternic. Ca și un vas japonez, și oamenii se pot „sparge” și atunci e bine să învățăm să ne refacem, iar ceea ce ajută este „aurul” dat de încurajare, dragoste, înțelegerea sinelui, empatia și iubirea celor din jur. Iar acest lucru poate fi făcut și în școli atât pentru copii, cât și pentru profesori. Reziliența este o abilitate  care se poate învăța în școală, dacă ne propunem acest lucru și fixăm obiective în acest sens. Obstacolele pe care le pot întâlni elevii țin de modul în care sunt evaluați, de testele date și de notele slabe obținute, de relația cu profesorii, de efectuarea temelor  sau de realizarea unor proiecte.

În anul 2003,   Nan Henderson și Mile Milstein, în cartea ”Resiliency in schools: Making it Happen for Students and Educators”, au propus un model (o roată a rezilienței) utilizat și astăzi în multe sisteme de învățământ. Acest model propune școlilor care doresc să crească reziliența elevilor și a profesorilor  să parcurgă următorii pași:

 

1.     Creșterea apropierii  și  a relațiilor sociale, ceea ce ar însemna ca în școală să existe sprijin acordat elevilor de către persoane în care aceștia au încredere, cu care pot vorbi despre problemele pe care le au.

2.     Stabilirea unor reguli clare și care nu se schimbă, împreună cu elevii. Acestea aduc un sentiment de siguranță și creează cadrul unui mediu de învățare sigur, în care se poate învăța în condiții bune.

3.     Predarea abilităților pentru viață, cele care îi vor ajuta pe copii să se descurce în realitatea de fiecare zi și vorbim aici de luarea deciziilor, autocunoaștere, gestionarea emoțiilor, rezolvarea de probleme, gândire critică.

4.     Acordarea de grijă și sprijin astfel încât fiecare elev să fie motivat pentru învățare și ajutat să își dezvolte potențialul și să treacă peste diverse bariere apărute în procesul de învățare.

5.     Stabilirea și comunicarea unor așteptări înalte pentru elevi, astfel încât fiecare să progreseze în comparație cu nivelul la care se află.

6.     Crearea de oportunități  pentru participarea elevilor  la propria învățare și la modul în care funcționează școala. Este indicat ca elevii să fie consultați în legătură cu mai toate activitățile care au loc în școală.

În final, aș vrea să reamintesc că există școli în lume care au introdus ore de reziliență în curriculum, în care profesorii sunt ei înșiși un modele de perseverență și îndrăzneală, construiesc relații apropiate cu elevii, îi sprijină să treacă peste probleme, îi ajută să își exprime emoțiile și să vadă partea pozitivă a lucrurilor și vorbim aici de UK și de Australia, de exemplu. Iar pentru cei care doresc să exploreze conceptul și să îl aducă în școală, există multe ghiduri, articole  și diverse  materiale care abordează acest subiect. De exemplu, acest Jurnal al rezilienței pentru copii, pe care îl găsiți la linkul de mai jos și care are rolul de a conduce la formarea unei minți flexibilie, a stimei de sine și a unei abordări pozitive, cu treceri de la mesaje de tipul „Nu-mi iese nimic”, „Nu vreau să încerc”, la unele de genul „O să încerc, chiar dacă este greu”, „O să fac tot ce pot”- https://biglifejournal.com/

5 recomandări pentru această săptămână de școală

Azi începe cea de-a doua săptămână de școală pe vremea pandemiei și cred că directorii ar trebui să înceapă să monitorizeze mai atent ce se întâmplă în clase și la ore cu învățarea propriu zisă.

Așadar, continuăm cu formarea rutinelor și urmărim foarte atent ce se întâmplă cu respectarea regulilor sanitare – mască, distanțare, spălat pe mâini, deplasare pe trasee prestabilite, aerisit și dezinfectat clasele, realizat ore în aer liber. 

Pe de altă parte, dacă aș fi director de școală, în această săptămână aș face următoarele 5 lucruri:

1.     Aș COMUNICA  zilnic cu fiecare profesor și cel puțin o dată pe săptămână cu toată cancelaria, aș cere feedback despre ce  a mers, ce nu  a mers, ce putem face pentru a îmbunătăți situația. Aș comunica în continuare cu părinții.

2.     Aș avea grijă de profesorii mei și aș gândi și aș pune în aplicare un program privind STAREA DE BINE  a acestora, cu accent pe păstrarea unei stări de sănătate fizică și emoțională bune.

3.     Aș insista foarte mult și i-aș sfătui pe profesori să construiască RELAȚII bune cu copiii și aș urmări modul în care acest lucru se întâmplă la fiecare clasă și disciplină de studiu.

4.     Aș cere și aș discuta cu fiecare profesor în parte planul propriu de RECUPERARE  a materiei neparcurse anul trecut și PLANIFICAREA optimă și rezonabilă a materiei din acest semestru.

5.     Aș monitoriza foarte atent cum se derulează orele (în special cele ONLINE sau cele de ÎNVĂȚARE HIBRIDĂ și aș face tot ce pot, împreună cu autoritățile și inspectoratul, pentru a crește eficiența acestora – dotări tehnice la clasă, devicuri copii, platformă, activități de formare a profesorilor etc. 

Cum am mai zis și altă dată, e nevoie în această perioadă grea, mai mult ca oricând, de abilități și atitudini atât de management ( focalizare pe îndeplinirea obiectivelor și a planului de intervenție), cât și de leadership ( focalizare pe relațiile din școală și lucrul cu oamenii, motivarea echipei pentru a acționa și a rezolva problemele care apar. Succes!

Educația, jurnal de pandemie - după o săptămână

 Azi am lucrat din nou la „biroul” din grădină. Sunt zile frumoase de septembrie, cu lumină blândă și amestecul acela de  vară-toamnă, și-și, aș pleca, dar mai stau un pic, pentru care îmi place această lună atât de mult.

E vineri și a trecut o săptămână de școală pe vremea coronavirusului și, din ce am văzut pe paginile de facebook ale instituțiilor de învățământ și ale profesorilor, în presa scrisă și în diverse intervenții online, a fost un eveniment așteptat și acceptat de cei mai mulți. Pe scurt, din punctul meu de vedere, a fost așa:

E bine  că (mai toate) școlile, împreună cu primăriile, s-au pregătit pentru redeschidere, sunt mai curate ca oricând și au materialele sanitare necesare.

E bine că se fac și ore afară, în clase în aer liber, amenajate din timp.

E bine că se respectă regulile cu fermitate.

E bine că profesorii fac activități de acomodare.

E bine că mulți profesori, față în față sau online, arată înțelegere și dragoste față de copii.

E bine că, în marea lor majoritate, copiii s-au dovedit a fi înțelegători și nu creează probleme.

E bine când profesorii cooperează și se ajută reciproc.

E bine că se menține legătura cu părinții.

Nu e bine că nu se respectă distanțarea în unele clase, care au rămas la fel de aglomerate ca înainte de pandemie, vezi un liceu de prestigiu din București.

Nu e bine că în afara școlii nu se respectă regulile.

Nu e bine că școlile nu au tehnologia necesară pentru blended learning/ învățare hibridă.

Nu e bine că profesorii nu au fost formați pentru blended learning.

Nu e bine că există mulți elevi care nu au acces la internet și la tablete/ laptopuri.

Nu e bine că unele inspectorate supraîncarcă școlile cu cerințe, când ar putea să ajute, de ex., să facă modele/ templates de proceduri și planuri operaționale etc.

Nu  e bine că nu s-au revizuit curricula pe discipline.

Și listele pot continua. E o perioadă în care cred că trebuie să învățăm din mers și să facem schimbările necesare atunci când e nevoie,  așa că, tot ce nu e încă bine, poate fi corectat în perioada care urmează. Succes!

De actualitate - autonomia în învățare

Am răspuns zilele trecute în cadrul unui panel organizat de CCD București la o întrebare care mi se pare de mare actualitate.

CCD București: Ce pondere considerați că ar trebui să aibă preocuparea pentru dezvoltarea autonomiei în învățare a elevilor și cum ar trebui să se concretizeze această preocupare? 

Provocare la schimbare

Da, cred ca aici putem vorbi, dacă am avea timp, despre o temă actuală, cea legată de oportunitățile de schimbare care pot veni/ au venit odată cu pandemia și provocarea la schimbare adusă de această situatie, de crearea unei noi normalitati care, pentru  școli, înseamnă ieșirea dintr-o încremeneală de secolul trecut și trecerea la o educație modernă, care să vizeze competente pentru sec 21., pe care le știm cu toții - gândire critică, rezolvare de probleme, autonomie în învățare etc.

Autonomia

 Cred că venit timpul ca și în școlile noastre să existe interes si să se dezvolte autonomia in învățare, adică să existe preocupare pentru acea abilitate de a fi responsabil de propria invatare, o abilitate care, după părerea mea, nu înseamnă nici „autoinstruire” şi nici „învăţare fără profesor”,  ci  o forma de învățare dirijată, un fel de „autonomy supportive teaching”, o predare autonom-asistată,  în care profesorul este cel care stabilește coordonatele dezvoltării independente a elevului. Autonomia elevului va crește odată cu reducerea controlului profesorului și a rolului acestuia de a fixa reperele în învățare.

În anul 2000 în „Teoria autodeterminării”, autorii Ryan și Deci prezentau cele 3 condiții de creștere a motivației elevilor:

1.competență

2.relaționare

3. autonomie

Autonomia este definită de autori ca exprimarea autentică a sinelui, adică, o persoană are autonomie în învățare dacă este în situația „de a fi în acord cu emoțiile, dorințele și nevoile sale de învățare.”

Cum facem

In școli, preocuparea pentru dezvoltarea autonomiei în învățare ar trebui să se concretizeze într-un altfel  A FI al profesorului si în  A FACE ALTFEL lecțiile. Autonomia elevului se dezvoltă de către profesor dacă:

-          îl lași si pe elev să aleagă/ propună conținuturi;

-          îi comunici obiectivele lecției, să știe ce va învăța;

-          ai empatie și respect pentru ideile lor;

-          îi pui în situatii de a căuta, analiza, selecta și utiliza informatiile;

-          îi implici în procesele decizionale ale clasei/ școlii;

-          nu pui presiune pe elevi cu evaluarea;

-          îi implici în experiențe practice, faci școală pentru viață.

Dacă vorbim de scenariul galben, mai ales că multe școli vor functiona după scenariul galben, pentru copii va fi un exercitiu de autonomie în învățare prin participarea la lecții online, care pot însemna studiu individual, luarea de notițe, vizionarea unor filme de prezentare a lectiei  pe youtube sau a unor power points, care vor fi ulterior  discutate cu clasa. Ca metodă, recomand profesorilor clasa inversată/ flipped classroom, care va dezvolta exact această autonomie de care vorbim.

Flipped classroom

Pe scurt,  flipped classroom este un mod de învățare de tip blended learning, care constă în următoarele:

• se înlocuiește metoda clasică de învățare – în care profesorul predă lecția în sala de clasă și le dă elevilor teme pentru acasă, cu un mod de lucru conceput exact invers și bazat pe tehnologie;
•  profesorul pregătește un video, o prezentare powerpoint, orice alt fel de material cu conținuturile pe care vrea să le transmită și le trimite acasă elevilor;
• elevii  vizionează  acasă prezentarea video a conținutului lecției sau un power point sau orice alt fel de material trimis și realizat de către profesor;
•  elevii comunică online cu colegi și profesori pentru clarificări privind conținutul primit;
• a doua zi, la școală, în clasă, la ora de curs, elevii se întâlnesc și întreabă, discută și lămuresc cu profesorul  conceptele prezentate, aplică ce au învățat în situații noi, de viață reală, își fac practic temele, dar nu singuri, ci în colaborare cu ceilalți.

Învățarea bazată pe proiect

Învățarea bazată pe proiect este o altă metodă prin care dezvoltăm autonomia în învățare. O recomand  de mult timp si cred că poate deveni o practică curentă în școli. IBP nu inseamnă că i-ai dat elevlui să facă un poster, ci e un demers cu un ciclul complet, de la a vedea si a constata o problemă, la a explora, investiga si descoperi, umând apoi etapa de împartașire, cea de reflecție și cea de acțiune.

Când e vorba de ÎBP:

• profesorul  e doar facilitator al învățării;
• elevul e implicat deplin în învățare;
• are loc o extindere a relațiilor dincolo de zidurile școlii, în comunitate etc.
• se lucrează pe grupe, pe o perioadă mai lungă de timp;
• abordarea este una transdisciplinară/ interdisciplinară;
•  se folosesc tehnologiile în învățare.

 Elevii care participă la activități de PBL își dezvoltă: 

• abilități complexe de investigare, cercetare, analiză, gândire critică;
• încrederea în sine;
•  „A need to know feeling”, „Aha moment”; 
•   atitudine bună față de învățare;
•  responsabilitatea față de propria invatare;
• curiozitatea intelectuală, abilitățile de colaborare și comunicare.

Recomandare

Închei cu o recomandare foarte importantă – dacă vrem să dezvoltăm  AUTONOMIA în învățare a elevilor,  atunci trebuie să am acest lucru ca țintă în planul  de dezvoltare al școlii, iar acest obiectiv ar trebui să se regăsească în toate  compartimentele și modalitățile  în care funcționează școala,  în cadrul comisiilor metodice, în modul în care se desfășoară orele de curs, in felul în care se realizează formarea profesorilor etc. Adică, e nevoie de o „whole school approach” pe această temă.